Diplomat: Ungaria ne-a sprijinit în privinţa Schengen - declaraţiile lui Semjen, descumpănitoare

România consideră că s-a regăsit printre priorităţile preşedinţiei ungare a UE (crearea de locuri de muncă, strategia pentru romi, strategia Dunării) şi a fost sprijinită în toate "formatele" în privinţa Schengen, a declarat, luni, adjunctul şefului misiunii diplomatice în Ungaria, Mihaela Pop.

Urmărește
8 afișări

În privinţa aderării la Spaţiul Schengen, Ungaria, a cărei preşedinţie a fost "angajată", a sprijinit România "în toate formatele posibile şi imposibile", recurgând inclusiv la "artificii diplomatice" în acest sens, a apreciat Pop, la o întâlnire cu jurnaliştii români.

"Am reuşit, cu sprijinul preşedinţiei ungare, să ajungem într-un anumit punct în care progresele României şi Bulgariei sunt recunoscute", a spus Popa.

Poziţiile Franţei şi Germaniei, care şi-au exprimat iniţial opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, s-au flexibilizat, a afirmat diplomatul român, adăugând însă că poziţia Olandei rămâne puţin mai dură. Ea a apreciat că, după o perioadă de liberalism, Olanda pare că vrea să devină "un watching-dog al democraţiei şi politicilor de azil în zonă".

În privinţa propunerilor de reorganizare administrativă a României, Pop a apreciat că declaraţia vicepremierului ungar Zsolt Semjen a fost "descumpănitoare", dar a afirmat că Guvernul ungar este extrem de spontan, iar membrii acestuia "vor să fie foarte mult pe fază". Ea a adăugat că exprimarea oficialului de la Budapesta a fost "nefericită, dar nu surprinzătoare", iar diplomaţii români urmăresc cu atenţie anumite momente, inclusiv 4 iunie (nr- 4 iunie 1920 -semnarea Tratatului de la Trianon), când "apar tot felul de iniţiative ciudate".

Ea a adăugat că există riscul ca o declaraţie neinspirată să arunce în aer tot ce s-a construit, insistând că este "important să nu afectăm ce s-a făcut bun".

Diplomatul român consideră că există tendinţa de a introduce "un substrat etnic oricărei probleme" şi că relaţiile dintre România şi Ungaria vor avea întotdeauna un potenţial "sensibil". Popa a dat ca exemplu relaţiile dintre Ungaria şi Slovacia, practic blocate la un singur subiect, limitat strict la problema minorităţilor.

Proiectul de reorganizare administrativă a României ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice, afirma, săptămâna trecută. vicepremierul ungar Zsolt Semjen, citat de MTI, adăugând că proiectul de reorganizare administrativă reprezintă o ameninţare la adresa etnicilor maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania.Vicepremierul ungar sublinia că au mai existat planuri de acest fel şi că este greu de spus cât de serioase erau în contextul politic "furtunos".La acel moment, premierul Emil Boc a reacţionat spunând că problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană.

Comentând scena politică ungară, Pop a susţinut că rezultatul obţinut de partidul extremist Jobbik la alegerile parlamentare (15 la sută dintre mandate) a fost şocant, dar a adăugat că, în condiţiile în care coaliţia de guvernământ controlează două treimi din Parlament, "practic, opoziţia şi-a luat vacanţă patru ani". Ea a adăugat că principalul partid al coaliţiei de guvernare din Ungaria, Fidesz, îşi propune eliminarea Jobbik din Parlament, încercând să atragă electoratul acestuia prin adăugarea unei linii mai dure în discurs, deoarece actuala putere nu-şi permite ezitări. Jobbik este un "partid-clopoţel" şi are un electorat volatil, pe care încearcă să-l menţină printr-o campanie de relaţii publice agresivă, a susţinut diplomatul român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici