Numirile au fost făcute joi de birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Ramona Săseanu şi Liviu Popescu au fost numiţi directori generali interimari ai Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) pentru o perioadă de 60 de zile.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a spus că varianta a fost aleasă în urma deciziei de neconstituţionalitate a Curţii Constituţionale pentru a asigura conducerea celor două instituţii.
Parlamentarii PSD nu au participat la şedinţa de joi şi au anunţat că iau în calcul să atace decizia în contencios administrativ.
Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea PSD, stabilind că numirile făcute în luna mai sunt neconstituţionale.
Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, după ce plenul Parlamentului a fost suspendat din lipsă de cvorum, că actuala putere a acţionat în acest fel pentru numirea conducerilor interimare prin decizii ale Birourilor permanente reunite, pentru că hotărârile Birourilor nu pot fi atacate la Curtea Constituţională.
„Analizăm foarte serios să atacăm în contencios administrativ deciziile Biroului Permanent Reunit”, a anunţat Lucian Romaşcanu.
„Astăzi, în dispreţul profund al legii şi procedurilor, birourile permanente reunite au decis, în absenţa asumată a membrilor PSD, numirea ca interimari la televiziune şi radio a aceloraşi doi candidaţi respinşi de CCR. De ce ilegal? Pentru că: CCR a decis că numirea conducerilor interimare a SRTv şi SRR sunt neconstituţionale. Ieri, deşi la începutul şedinţei de plen reunit exista cvorum de şedinţă, la momentul votării (ilegale) a conducerilor amintite, înscrisă pe ordinea de zi, parlamentarii puterii au ieşit din sală. Deşi neprocedural (în şedinţa anterioară puterea a cerut confirmarea cvorumului la vot), s-a declarat lipsă de cvorum şi s-a suspendat şedinţa”, a mai spus Romaşcanu.
Potrivit acestuia, legal ar fi fost ca BPR să voteze un program de audiere a unor noi propuneri în comisii, comisiile să se întrunească în şedinţă comună şi să emită raport, plenul reunit să se întrunească pentru vot şi să se constate lipsa de cvorum şi BPR să voteze în urma raportului conf. art. 46 alin. 8 din legea 41/1994.
„Prin această ilegalitate puterea a reuşit să mai dea un imbold de necredibilitate Parlamentului. De asemenea, lasă în fruntea TVR o doamnă, specialistă în vrăjitoare şi cu studii neconfirmate. PSD va ataca legal, inclusiv pentru abuz în serviciu, această acţiune toxică a majorităţii”, a mai transmis senatorul PSD.