Directorul ABADL contestă retragerea sprijinului politic de către PDL Constanţa

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Marian Mitrea, contestă retragerea sprijinului politic de către Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa şi susţine că funcţia sa în cadrul ABADL este executivă, neavând legătură cu activitatea politică.

Urmărește
12 afișări

Într-un comunicat de presă, Marian Mitrea susţine că nu a fost informat că activitatea sa la conducerea acestei instituţii urma să fie evaluată de către Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX

"Am aflat cu uimire şi dezamăgire totală despre decizia de retragere a sprijinului politic din partea conducerii PDL Constanţa. Nu am ştiut, nu am fost anunţat şi nu am fost informat despre această procedură de evaluare. Mă surprinde faptul că această procedura a fost făcută netransparent. Sunt curios, şi mă întreb cum a fost făcută această evaluare? Care sunt criteriile care au fost luate în considerare? Sunt întrebări pe care le adresez în mod public şi pe care le voi transmite şi în cadrul instituţional al partidului. În ceea ce mă priveşte, deţin funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral din anul 2009. Este o funcţie executivă şi nu are legătură cu activitatea politică. Şi, pentru a vă exemplifica, atunci când discutăm despre inundaţii, despre poluări, acestea nu au coloratură politică. Pur şi simplu trebuie intervenit", a declarat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, Marian Mitrea.

El a precizat că a semnat un contract de management cu conducerea Administraţiei Naţionale Apele Române unde sunt stipulate criterii de performanţă pe care consideră că le-a îndeplinit.

"În calitate de director, am semnat un contract de management cu conducerea centrală a Administraţiei Naţionale Apele Române. În acest contract sunt stipulate, în mod foarte clar, criterii de performanţă. Criterii pe care eu şi echipa mea le-am îndeplinit. Iar dacă cineva se îndoieşte, câtuşi de puţin de veridicitatea afirmaţiilor mele, poate verifica situaţia în care era instituţia pe care o conduc, la momentul preluării mandatului meu, şi situaţia în care este astăzi. Aceste date arată, în mod indubitabil, dacă mi-am indeplinit mandatul, sau nu, în calitatea mea de director al ABADL. (...) Eu, personal, nu am nimic să îmi reproşez, şi oricine contestă acest lucru, putem discuta cu documentele în faţă. Consider că aşa este cinstit, corect şi obiectiv", a mai spus Marian Mitrea.

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral a menţionat că în privinţa retragerii sprijinului politic, acest lucru îl va clarifica în interiorul partidului.

"În ceea ce priveşte retragerea sprijinului politic, acest lucru îl voi clarifica în cadrul partidului. Cred că politica PDL trebuie să vină în sprijinul cetăţeanului. Iar, în perioada de 18 luni, de când mă aflu la conducerea ABADL, rezultatele obţinute arată că am desfăşurat un management performant. Nu cred că mai trebuie să repetăm greşelile trecutului recent", a afirmat Marian Mitrea.

Liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, a anunţat, vineri, că organizaţia pe care o conduce a decis să retragă sprijinul politic pentru doi directori de deconcentrate, iar alţi doi au primit un ultim avertisment, urmând să fie din nou evaluaţi.

Gigi Chiru a declarat că membrii BPJ au evaluat activitatea a şase directori de deconcentrate, iar pentru doi dintre ei au hotărât retragerea sprijinului politic. Cei pentru care s-a decis retragerea sprijinului polic sunt Marian Mitrea, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral şi Romulus Mincă, directorul Agenţei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.

El a precizat că va anunţa Biroul Permanent Naţional al PDL, dar şi instituţiile care au în subordine Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi AJOFM Constanţa despre hotărârile luate în cadrul BPJ.

Liderul PDL Constanţa a spus că decizia finală privind înlocuirea din funcţie a celor doi va fi luată de către Ministerul Mediului, respectiv Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă.

Duminică, directorul AJOFM Constanţa, Romulus Mincă, a contestat retragerea sprijinului politic de către PDL Constanţa.

El a precizat că va contesta hotărârea respectivă la Comisia de Statut Etică şi Litigii, dar şi la Biroul Permanent Naţional, susţinând că nu trebuia evaluat deoarece funcţia sa de funcţionar public nu necesită sprijin politic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici