Directorul Institutului Elie Wiesel: Antonescu, responsabil integral pentru Holocaustul din România

Directorul Institutului Elie Wiesel, Alexandru Florian, a declarat că ceea ce particularizează Holocaustul din România este că exterminarea evreilor a început mai devreme decât în teritoriile ocupate de Germania, dar s-a încheiat mai repede, iar responsabilitatea pentru acesta aparţine lui Antonescu

Urmărește
101 afișări

Florian a făcut aceste declaraţii vineri, cu ocazia participării la simpozionul "Gropi comune ale Holocaustului", organizat de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel", Yahad-In Unum şi Muzeul Holocaustului din SUA.

El a precizat şi faptul că nu există documente din care să reiasă vreo responsabilitate a Regelui Mihai pentru Holocaust.

"Tragedia evreilor din România şi a romilor este, spre deosebire de tragedia evreilor din Europa, în responsabilitatea Guvernului Antonescu din perioada anilor 40. Celălalt aspect care particularizează Holocaustul din România este faptul că exterminarea evreilor din România a început mai devreme ca drama evreilor din teritoriile ocupate de Germania şi, în acelaşi timp, s-a terminat mai devreme, în toamna anului 1942. Practic în octombrie (1942 - n.r.) Guvernul Antonescu renunţă la planul de deportare a tuturor evreilor din România. Situaţia internaţională, situaţia geopolitică, situaţia pe frontul de Est era în schimbare şi guvernanţii de atunci au considerat că trebuie să păstreze în viaţă evreii care au mai rămas în România ca o monedă de schimb pentru viitoare tratative de pace", a spus Alexandru Florian.

"Începând cu Pogromul de la Iaşi, instituţiile guvernamentale ale statului român, Guvernul, Armata, Jandarmeria, administraţiile locale, pe măsură ce avansau pe frontul de Est spre capitala Uniunii Sovietice, simultan cu avansul trupelor militare, Armata şi Jandarmeria au purificat etnic terenul Bucovinei de Sud, al Bucovinei şi al Basarabiei, deportând zeci şi mii de evrei în Transnistria, unde şi-au găsit moartea. De asemenea, în 1942, 25.000 de romi au fost deportaţi în Transnistria. Dintre ei, 11.000 nu s-au mai întors, dintre care cea mai mare parte au fost copii", a mai spus el.

De asemenea, Alexandru Florian a subliniat faptul că în societatea românească este foarte multă nevoie de cunoaştere asupra acestui capitol din istoria recentă a României şi a Europei.

Alexandru Florian a mai subliniat că, după ce Regele Mihai a semnat, în toamna lui 1940, decretul-lege privind instaurarea statului naţional legionar, Casa Regală a devenit "o instituţie politică de faţadă", iar responsabilul pentru toată legislaţia antisemită, rasială care s-a promulgat în România între septembrie 1940 şi august 1944 este conducătorul statului din acea perioadă, Ion Antonescu.

"În legătură cu responsabilitatea liderilor politici români privind Holocaustul evreilor din România, menţionez că, la 9 septembrie 1940, Regele Mihai a semnat decretul-lege privind instaurarea statului naţional legionar, moment din care responsabilităţile sale politice au devenit minime, Casa Regală a devenit mai degrabă o instituţie politică de faţadă şi cel care a fost conducătorul statului a fost generalul Ion Antonescu. Pentru toată legislaţia antisemită, rasială care s-a promulgat în România între septembrie 1940 şi august 1944 este responsabil în integralitate conducătorul statului, Ion Antonescu, şi guvernele pe care le-a condus în acea perioadă. Toate acele decrete-lege sunt semnate fie de un ministru de resort şi sunt contrasemnate de viceprim-ministrul Mihai Antonescu şi de şeful statului, Ion Antonescu. De asemenea, pentru toate organizările privind acţiunile de deportare, exterminare a evreilor şi romilor din România, responsabilitatea revine în integralitate mareşalului Ion Antonescu şi guvernelor pe care le-a condus. Nu există documente istorice de arhivă, nu s-au găsit, în care să se observe implicarea sau responsabilitatea Regelui Mihai", a explicat el.

Totodată, el a ţinut să clarifice de asemenea statutul instituţiei pe care o conduce. "Institutul Elie Wiesel este o instituţie publică a statului român şi fac această precizare pentru că, de cinci ani, de când funcţionăm, institutul este asociat cu Federaţia comunităţilor evreieşti din România sau cu tot felul de alte organisme evreieşti, sugerând că am fi un fel de afacere evreiască. Institutul este rezultatul sau reacţia pozitivă a Guvernului României, care în 2005 a pus în practică una dintre concluziile şi sugestiile raportului final al Institutului Elie Wiesel, de a instituţionaliza de o manieră coerentă activităţi de cercetare ştiinţifică, programe educaţionale şi strategii pentru promovarea memoriei victimelor nevinovate ale Holocaustului în societatea românească", a explicat el.

Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", el arătând totodată că Ion Antonescu rămâne responsabil pentru Holocaust, dar că acesta era "doar prim-ministru" atunci.

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Băsescu.

"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu - n.r.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", a comentat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10 TV că îl acuză fără menajamente pe Ion Antonescu pentru Holocaust. "Când Antonescu a trecut Prutul, dacă se oprea la Nistru, era perfect. Dar implicarea lui în deportarea evreilor şi ţiganilor, pe alţii i-a trimis la Auschwitz - sigur, Majestatea Sa n-a văzut, dar... nu e de tolerat uciderea oamenilor pe criterii rasiale", a comentat preşedintele. El a menţionat că "suntem toţi lăsaţi de Dumnezeu să trăim pe pământul ăsta atât cât putem trăi".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici