Prima pagină » Politic » Kelemen: Şedinţa CRU de alegere a vicepreşedintelui politic şi a secretarului general, la Cluj

Kelemen: Şedinţa CRU de alegere a vicepreşedintelui politic şi a secretarului general, la Cluj

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de alegere a vicepreşedintelui politic şi a secretarului general va avea loc în 2 aprilie, la Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
18 mart. 2011, 18:35, Politic

Kelemen a afirmat că în cadrul reuniunii va avansa nominalizările pentru cele două funcţii, acesta fiind atributul preşedintelui UDMR.

„Am stabilit că şedinţa CRU şi cea a preşedinţilor organizaţiilor judeţene vor avea loc la Cluj-Napoca în 2 aprilie, apoi vom inaugura statuia restaurată a lui Matei Corvin. La CRU vom avea un singur punct: alegerea vicepreşedintelui politic şi a secretarului general. Conform Statutului UDMR, preşedintele propune cele două nume, dacă se respinge mai poate veni o dată cu aceeaşi propunere. Nu există competiţie, aşa am considerat pentru că e vorba despre o echipă, iar preşedintele îşi alege echipa”, a explicat Kelemen.

El a precizat că pentru funcţia de vicepreşedinte politic îl va propune pe actualul vicepreşedinte executiv Borbely Laszlo, iar în ceea ce priveşte cea de secretar general, nu a luat, încă, o decizie.

„Decizia va fi luată în timp util, înainte de CRU cu câteva zile”, a spus liderul UDMR.

Kelemen Hunor a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la prima şedinţă a Prezidiului UDMR, după ce a avut întâlniri cu cele opt platformele ideologice din UDMR şi cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ale Uniunii.