Directorul TVR, audiat de senatori pentru emisiunea din ziua înmormântării lui Adrian Păunescu

Directorul general al TVR, Alexandru Lăzescu, a fost audiat, marţi, de senatorii Comisiei de cultură şi mass-media, la sesizarea PSD privind modul în care televiziunea publică a reflectat imaginea poetului Adrian Păunescu în noiembrie anul trecut, în ziua înmormântării acestuia.

Urmărește
9 afișări

Audierea conducerii societăţii publice de televiziune a avut loc la insistenţa senatorilor PSD, conducerea partidului dându-le acestora un mandat explicit în acest sens, în urmă cu o lună.

Audierea nu a fost urmată de un vot, rezumându-se la exprimarea unor opinii publice din partea senatorilor şi a unor explicaţii din partea lui Lăzescu.

Directorul general al TVR a informat senatorii Comisiei de cultură că televiziunea publică a difuzat, în perioada 5-7 noiembrie 2009, şapte emisiuni dedicate lui Adrian Păunescu, constând în înregistrări ale unor poezii recitate de acesta, înregistrarea ultimei ediţii a cenaclului "Flacăra", transmisii directe de la înmormântarea poetului.

Senatorii PSD Georgică Severin şi Alexandru Mazăre au acuzat televiziunea publică de "linşaj mediatic" împotriva lui Adrian Păunescu, membru PSD, emisiunea vizată fiind cea difuzată în ziua înmormântării acestuia, când publicistul Andrei Cornea a formulat unele opinii referitoare la personalitatea publică a poetului.

Atât cei doi senatori, cât şi preşedintele comisiei, social-democratul Sergiu Nicolaescu, au insistat asupra "oportunităţii" difuzării opiniilor lui Cornea chiar în ziua înmormântării poetului.

"În momentul înmormântării nu avem dreptul, creştineşte, să facem aşa ceva. În orice altă zi putea să se petreacă orice", a afirmat Nicolaescu.

Cu excepţia acestei coincindenţe între emisiunea în care a fost invitat Cornea şi înmormântarea lui Păunescu, Sergiu Nicolaescu a formulat aprecieri la adresa actualei conduceri a societăţii publice de televiziune.

"Treaba merge foarte bine, am văzut multe emisiuni foarte bune, din punct de vedere profesional sunt de acord cu domnul Lăzescu", a declarat Nicolaescu.

Senatorul PDL Radu F. Alexandru le-a reproşat membrilor PSD că acuză TVR de politizare, fără a protesta faţă de politica editorială a celor două televiziuni private de ştiri care "încalcă zi de zi şi emisiune de emisiune toate normele deontologice şi toate reglementările CNA".

Democrat-liberalul l-a acuzat pe preşedintele PSD, Victor Ponta, că ar duce o "campanie de demolare" a televiziunii publice, referindu-se la declaraţiile acestuia privind eliminarea obligativităţii abonamentului la TVR, declaraţii concretizate într-un proiect de lege al PSD, adopotat tacit de Camera Deputaţilor.

Radu F. Alexandru a mai afirmat că emisiunea TVR incriminată de PSD a fost justificată în numele adevărului despre persoana publică Adrian Păunescu.

"Nu poetul Păunescu a fost atunci în discuţie, ci omul public. Or, nu cred că nu există cineva care să nu aibă motive extrem de serioase să aibă mari rezerve în acest sens. Domnul Cornea a spus nişte adevăruri pe care suntem obligaţi să le spunem dacă vrem să ajungem la o înţelegere a timpurilor dinainte de 1989", a spus el.

Directorul general al TVR a precizat că, personal, nu este "foarte fericit" că opiniile şi comentariile lui Andrei Cornea au coincis cu ziua înmormântării lui Păunescu.

El a insitat însă asupra "ansamblului" emisiunilor difuzate de canalele TVR de la moartea până la înmormântarea poetului şi a spus că subiectul a fost dezbătut şi de CNA, pe 29 noiembrie 2010, care cu opt voturi contra două a decis că televiziunii publice nu i se poate imputa nimic.

Lăzescu a mai vorbit despre reconsiderarea sumei alocate de TVR colaboratorilor, menţionând că Andrei Cornea are un onorariu lunar de aproximativ 4.000 lei.

Audierea directorului general al TVR nu a fost urmată de nicio hotărâre a Comisiei de cultură, preşedintele Sergiu Nicolaescu menţionând doar că va invita mai des la audieri conducerea societăţii publice de televiziune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici