- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.10.2020, 10:23)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Discordie între partidele partenere PNL şi USR PLUS. Florin Iordache, ales cu mai multe voturi decât deţin PSD şi ProRomânia
Preşedintele PNL Ludovic Orban acuză USR că a făcut blat cu PSD la votul pentru preşedintele Consiliului Legislativ, unde fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache a obţinut cel mai mare număr de voturi. Acesta a fost votat secret, cu buletine de vot, de plenul reunit al Parlamentului.
Urmărește
4941 afișări
Discordie între partidele partenere PNL şi USR PLUS. Florin Iordache, ales cu mai multe voturi decât deţin PSD şi ProRomânia
„Altă concluzie nu se poate trage”, a spus, miercuri, Orban. Şi PMP susţine teoria că USR a contribuit cu voturi, având în vedere că un senator USR devine adjunct al lui Iordache. Ultima mutare făcută de USR este să atace la CCR votul, considerându-l neconstituţional.
Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, a fost votat, marţi, să fie preşedintele Consiliului Legislativ. Iordache a obţinut mai multe voturi decât fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, şi decât candidatul propus de USR, Ionuţ Duli Mazâlu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Cu 185 de voturi pentru, Florin Iordache a fost ales marţi preşedinte al Consiliului Legislativ, iar senatorul USR George Edward Dircă a devenit preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare. Augustin Zegrean, susţinut de PNL, a obţinut doar 41 de voturi.
Şefia Consiliului Legislativ i-a fost oferită lui Florin Iordache, artizanul OUG 13, după ce PSD a decis să facă un „facelift” la alegerile parlamentare şi nu l-a mai pus pe listele de la Olt.
Liderul PNL spune că l-a susţinut pe candidatul său, Augustin Zegrean şi dă vina pe USR
Orban acuză că „PSD şi cei care au votat alături de PSD sunt în pragul nebuniei şi nu mai au nicio legătură cu realitatea opţiunilor oamenilor”, după votul dat candidatului Florin Iordache, ajuns preşedinte al Consiliului Legislativ, după votul din plenul reunit, de marţi.
Preşedintele PNL a fost întrebat, în conferinţă de presă, miercuri, cine a votat pentru Florin Iordache, pentru că potrivit prezenţei, nu sunt doar voturile PSD şi Pro România pentru Florin Iordache.
„PNL a avut candidat pe domnul Zegrean şi toate voturile pe care le-a obţinut sunt voturile Partidului Naţional Liberal”, a răspuns Orban.
Acesta a fost întrebat ce replică le dă celor din USR care acuză PNL de complot, Orban spunând că voturile lui Zegrean sunt voturile date de parlamentarii PNL, în schimb la votul pentru vicepreşedinte se vede clar cine şi cui a dat voturile, acuzând USR de blat cu PSD.
„După cum arată rezultatele, nu există altă posibilitate. Dacă ne uităm la voturile lui Iordache şi la voturile candidatul USR la vicepreşedintele Consiliului Legislativ, asta e concluzia care se poate trage (că e blat la USR – n.r.). (...). Noi am avut candidat, am avut un candidat serios, un candidat care a condus Curtea Constituţională, un candidat care are cariera profesională şi expertiza necesară ca să îl recomande pentru ocuparea unei funcţii atât de importante cum este funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Din păcate, singurii parlamentarii care au votat cu domnul Zegrean au fost parlamentarii PNL. Cum au votat ceilalţi se poate vedea pe voturi”, a răspuns preşedintele PNL, Ludovic Orban.
Replica USR: „Cel puţin 20 de penelişti au votat cu Iordache”
"Nu a existat niciun fel de blat. Orice sugestie că ar fi fost un blat o resping catagoric. E absurd. (...) Eu înţeleg disperarea PNL că ei sunt singurii care luptă pentru România", a reacţionat Dan Barna, miercuri dimineaţă.
Deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat că acuzaţiile premierului sunt o minciună ordinară şi acuzând PNL de blat eşuat cu PSD.
„Cel puţin 20 de penelişti au votat cu Iordache în loc să voteze cu Zegrean. Este matematică”, a adăugat deputatul USR într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
Drulă a reacţionat şi printr-un mesaj pe Facebook, în condiţiile în care acuzaţiile la adresa USR au început să apară de marţi seară.
El spune că acuzaţiile că formaţiunea sa ar fi votat pentru numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ sunt ”ridicole” şi că ”USR nu l-ar vota în vecii vecilor pe Florin Iordache nici la şefia unei scări de bloc”. El spune că reprezentanţii partidului său au votat cu Augustin Zegrean şi cu George Dircă (USR) pentru şefia Secţiei de evidenţă a legislaţiei.
Tomac, PMP: Nu mă miră că USR a făcut înţelegere cu PSD, au mai fost asemenea negocieri în Parlament
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că USR a făcut o înţelegere în Parlament cu PSD pentru a obţine o funcţie la Consiliul Legislativ pentru Eugen Dircă. Ca urmare a înţelegerii, social democratul Florin Iordache a ajuns în poziţia de preşedinte al instituţiei.
Eugen Tomac a scris pe Facebook că votul pentru Iordache de la PSD şi Dircă de la USR a fost dat sigur de către parlamentarii celor două partide. El susţine că este dreptul lor să voteze cum doresc în Parlament, dar să o facă asumat. Tomac mai spune că nu este prima dată când USR şi PSD fac astfel de înţelegeri.
„La fel s-a întâmplat şi în această vară, când Bădălau a fost votat cu ambele mâini pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, dar nimeni nu a recunoscut, prevalându-se de secretul votului. În cazul votului de ieri, e clar că a fost o înţelegere politică. Noi îl votăm pe al vostru, voi - pe al nostru”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Tomac mai spune că singurii care au votat împotriva lui Florin Iordache sunt parlamentarii PMP.
„Singurii parlamentari care nu au participat la mascarada de ieri au fost colegii mei din PMP. La fel ca la votul pentru Bădălau, noi am fost singurii care am votat împotrivă. Asta se poate verifica în procesul verbal. Numărul celor care au votat împotrivă este exact numărul parlamentarilor PMP prezenţi în sală. La sfârşitul zilei de ieri, la Consiliul Legislativ au plecat prin vot Florin Iordache de la PSD şi George Dircă de la USR. Aceasta este poza zilei, oricât ar încerca unii şi alţii să o justifice altfel. Nu mă miră că USR a făcut înţelegere cu PSD, au mai fost asemenea negocieri în Parlament. Urât este când te urci pe statuia moralităţii şi nu mai ştii să cobori”, a precizat Eugen Tomac.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe