Discuţiile PSD-PDL pleacă de la pre-oferta PDL – surse
Sursele citate au arătat că negocierile pentru portofoliile ministeriale între PSD şi PDL vor pleca de la formula agreată în discuţiile preliminare dintre cele două părţi, în care şefia Guvernului revine PDL, în timp ce preşedinţia Senatului şi funcţia de vicepremier revin PSD.
Aceleaşi surse au arătat că, în această formulă, preşedinţia Senatului va fi ocupată, cel mai probabil, de Mircea Geoană, în timp ce funcţia de vicepremier ar putea fi ocupată de Ilie Sârbu.
PDL şi PSD au menţinut, de asemenea, acelaşi algoritm în privinţa distribuirii portofoliilor, care a fost deja agreat încă de acum câteva zile, algoritm relatat MEDIAFAX, joi, de surse din PSD şi PDL.
PSD va avea întâietate în desemnarea miniştrilor pentru primele două portofolii, la alegere, după care fiecare partid desemnează, pe rând, câte un ministru.
Surse din PSD au arătat că unul dintre cele două ministere pentru care social-democraţii vor face primele alegeri va fi Ministerul Justiţiei.
Citeşte şi:
Discuţii PDL-PSD pentru formarea guvernului
PSD începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului
Boc: Nu este exclusă nicio variantă de guvernare
Marko Bela se declară convins că PDL nu se va dezice de UDMR
PD-L va avea cele mai multe mandate de parlamentar