- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dispută între Ilie Morega şi Emanoil Neguţ
Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, l-a acuzat, miercuri, pe vicepreşedintele filialei, Emanoil Neguţ, şeful Corpului de Control al Guvernului, că a încercat să realizeze "o mică cooperativă prin care să dezbine organizaţia".
Dispută între Ilie Morega şi Emanoil Neguţ
Morega a făcut această acuzaţie în contextul în care prezenta candidaţii validaţi de conducerea centrală pentru cele opt colegii uninominale din judeţ. Şeful PNL Gorj a menţionat că Neguţ a dorit să candideze doar pentru un colegiu pentru care el îşi manifestase anterior intenţia clară, Morega susţinând că i-a propus şefului Corpului de Control al Guvernului alte variante pentru alte colegii, toate fiind însă refuzate.
"Din punctul meu de vedere, dorinţa domniei sale nu era neapărat una de a obţine mai multe voturi acolo, ci înlăturarea mea din acel colegiu, unde eu nu neapărat consider că voi câştiga un post de deputat, dar am convingerea fermă că voi maximiza voturile pentru partid, pentru că am dat ochii cu electoratul şi când am candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. I-am oferit două variante de candidatură, două la Senat şi alte două la Camera Deputaţilor, dar le-a refuzat, dorind să candideze doar acolo. Ar fi vrut el o mică cooperativă aici, ca să dezbine organizaţia judeţeană, dar cei care încearcă aşa ceva o să joace pe centura politică", a declarat Morega.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
El i-a reproşat lui Neguţ şi faptul că în ultima vreme a venit în judeţ fără să se mai întâlnească şi cu el.
În replică, Emanoil Neguţ a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu este interesat de o candidatură în judeţul Gorj, deşi va rămâne vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului. Neguţ a menţionat că are posibilitatea să candideze pentru un post de parlamentar chiar în judeţul său natal, Teleorman.
"Trebuie să-i cer voie dumnealui atunci când vin în judeţ? N-am voie să am relaţii interpersonale cu alţi oameni de valoare din organizaţie? Poate vă spune domnul Morega care a fost poziţia premierului Călin Popescu Tăriceanu atunci când s-a discutat în Delegaţia Permanentă Centrală despre candidaturile pe colegii. Când am venit ca vicepreşedinte la Gorj, dumnealui a fost cel care a insistat cu o candidatură din partea mea în acel colegiu, pe motiv că dumnealui nu candidează, iar acum văd că s-a răzgândit", a menţionat Emanoil Neguţ.
Conform lui Dan Ilie Morega, şeful Corpului de Control al Guvernului are posibilitatea să candideze în Gorj în colegiul 3 pentru un post de deputat sau în colegiul 2 pentru un post de senator. În aceleaşi colegii, filiala îl susţine însă pe fostul deputat PSD Octavian Mitu şi pe actualul deputat PRM Petre Popeangă, despre care Morega a dat de înţeles că se va înscrie în PNL.
Dan Ilie Morega va candida în colegiul 1 din Gorj, colegiu care include localităţi cu primari liberali, dar şi comuna Padeş, în care liderul liberal a crescut. De asemenea, actualul deputat Pantelimon Manta va candida în colegiul numărul doi din judeţ, Morega precizând că aceste două candidaturi sunt considerate ca fiind definitive.
PNL a anunţat, marţi seară, în urma şedinţei Delegaţiei Permanente, o parte dintre candidaţii pentru alegerile parlamentare din această toamnă. În judeţul Gorj, pentru Cameră vor candida: Dan Ilie Morega, Pantelimon Manta, Octavian Mitu, Gheorghe Iana, Ion Pârgaru, Dorin Taşcău, iar la Senat: Ion Crăciunescu şi Emanoil Neguţ.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.