- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dispută legată de învestirea lui Haşotti - Preşedinţia: Interpretarea că Băsescu ar condiţiona învestirea este rău-voitoare. Guvernul: Cererea lui Băsescu a avut un rol vădit de sabotaj
Administraţia prezidenţială apreciază că interpretarea potrivit căreia preşedintele Băsescu condiţionează învestirea lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii este "rău-voitoare" şi neconformă cu textul scrisorii trimise premierului. Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul Haşotti a fost o acţiune menită "a arunca dubii" asupra celui desemnat, cu rol vădit de sabotaj, reprezentând o formă de împiedicare a bunei funcţionari a Guvernului, transmite Executivul.
Preşedinţia: Interpretarea că Băsescu ar condiţiona învestirea lui Haşotti este rău-voitoare
Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a dat publicităţii, vineri, precizări referitoare la declaraţiile mai multor lideri ai USL făcute în ultimele zile privind scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a cerut premierului Victor Ponta să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conform sursei citate, "interpretarea că preşedintele României condiţionează învestirea domnului Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional este rău-voitoare şi neconformă cu textul scrisorii prin care preşedintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Haşotti care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat".
Oprea precizează că solicitarea preşedintelui Băsescu are la bază "impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzaţi o parte dintre membrii Guvernului".
"Preşedintele României salută declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută joi, 21 iunie 2012, prin care afirmă că a semnat o declaraţie pe proprie răspundere în care a garantat că publicaţiile menţionate în propriul său curriculum vitae nu sunt susceptibile de plagiat. Preşedintele României salută şi declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută vineri, 22 iunie 2012, prin care a afirmat că a depus declaraţia la Cabinetul Prim-Ministrului României", mai menţionează purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Guvernul: Cererea lui Băsescu în cazul Haşotti a avut un rol vădit de sabotaj
Solicitarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul Haşotti a fost o acţiune menită "a arunca dubii" asupra celui desemnat, cu rol vădit de sabotaj, reprezentând o formă de împiedicare a bunei funcţionari a Guvernului, transmite Executivul.
Într-un comunicat transmis vineri, Guvernul arată că preşedintele României poate verifica tot ceea ce doreşte legat de compatibilitatea lui Haşotti cu funcţia de ministru, "cu structurile pe care le controlează", fără a iniţia acţiuni preliminare, de tipul acestei solicitări, cu rol vădit de sabotaj şi îi solicită preşedintelui să pună capăt campaniei furibunde de discreditare a Executivului.
Guvernul precizează încă o dată că solicitarea înaintată de preşedintele României către Guvern, ca "precondiţie" pentru învestirea în funcţia de ministru a lui Puiu Haşotti, reprezintă un abuz căruia nu i se va da curs.
"Guvernul a luat act de poziţia Administraţiei Prezidenţiale privind prerogativele constituţionale care ar da dreptul preşedintelui să facă o solicitare precum cea înaintată în cazul domnului Puiu Haşotti. Solicitarea făcută de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu reprezintă o verificare a modului în care domnul Haşotti corespunde funcţiei pentru care este propus, ci o acţiune menită a arunca dubii asupra celui desemnat. Aceasta este o formă de împiedicare a bunei funcţionari a Guvernului", susţine Executivul.
Sursa citată aminteşte că Puiu Haşotti a redactat o declaraţie pe proprie răspundere în sensul solicitării preşedintelui, dar aceasta nu va fi înaintată Administraţiei Prezidenţiale, pentru că solicitarea a fost făcută fără temei legal.
"Preşedintele României poate verifica tot ceea ce doreşte legat de compatibilitatea domnului Haşotti cu funcţia de ministru, cu structurile pe care le controlează, fără a iniţia acţiuni preliminare, de tipul acestei solicitări, cu rol vădit de sabotaj. Totodată, pe această cale, Guvernul solicită preşedintelui să pună capăt campaniei furibunde de discreditare a Guvernului legitim al României", se mai arată în comunicat.
Parlamentarii PSD vor susţine o eventuală decizie a reprezentanţilor PNL de a declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă Puiu Haşotti nu va fi învestit ca ministru, a afirmat, vineri, liderul PSD, premierul Victor Ponta, precizând că nu va trimite la Cotroceni declaraţia lui Haşotti.
"Categoric nu voi transmite, pentru că nu transmit la nicio instituţie a statului, inclusiv preşedintele României, decât ceea ce este prevăzut în lege, ori alte declaraţii decât cele prevăzute în lege nu transmit. Eu voi susţine toate deciziile pe care le luăm în cadrul USL. PSD este într-o alianţă cu PNL în cadrul USL şi fără nicio excepţie vom fi împreună în toate acţiunile politice. Domnul Antonescu are dreptul să vorbească în numele USL", a spus Ponta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că dacă preşedintele Traian Băsescu nu îl va învesti luni pe Puiu Haşotti la Cultură, fără nicio declaraţie despre lucrările acestuia, atunci va cere parlamentarilor PNL declanşarea procedurii de suspendare a şefului statului.
"Dacă Băsescu nu semnează, luni, investirea lui Puiu Haşotti, voi cere parlamentarilor PNL iniţierea procedurii de suspendare", a anunţat Antonescu.
Liderul liberal a mai spus că luni, la ora 19.00, preşedintele îl va investi în funcţie pe Puiu Haşotti, a spus Crin Antonescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO