Dispute Ponta-Mitrea pe tema propunerii de alianţă PSD-PNL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a reproşat, luni, lui Miron Mitrea, la şedinţa senatorilor PSD, faptul că a lansat pe blog ideea unei alianţe PSD-PNL fără să îl consulte, deputatul spunându-i senatorului că dacă va continua, este dispus să se retragă şi să îl lase să conducă partidul.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Dispute Ponta-Mitrea pe tema propunerii de alianţă PSD-PNL

Dispute Ponta-Mitrea pe tema propunerii de alianţă PSD-PNL (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că între Ponta şi Mitrea a avut loc un schimb de replici şi "ameninţări", după ce Mitrea i-a spus preşedintelui PSD că nu a înţeles foarte bine la ce despărţire s-a referit atunci când a comentat ideea unei alianţe PSD-PNL.

"Nu am înţeles foarte bine opinia ta. Ştiu că suntem un partid democratic şi putem spune ce gândim. Nu am înţeles foarte bine discuţia despre despărţire", a spus Mitrea, referindu-se la faptul că Ponta spusese, vineri, că dacă senatorul PSD nu înţelege politica, drumurile lor se pot despărţi.

Aceleaşi surse au relatat că Ponta i-a reproşat lui Mitrea că, după postarea acestuia pe blog, a trebuit să reacţioneze la toate conferinţele la care a participat.

"Mie nu îmi convine sistemul acesta, în care dumneavoastră puneţi pe blog idei şi ne puneţi pe noi în impas, iar noi, în loc să ne ocupăm de comunicarea noastră, trebuie să reacţionăm şi să lămurim acest impas. Ori vă despărţiţi de noi, ori eu vă las", ar fi spus Ponta.

Mitrea i-a replicat că, înainte să afirme că ideea unei alianţe PSD-PNL este una falsă, în avantajul PDL şi al lui Traian Băsescu, ar fi putut să îl sune pentru a căpăta explicaţii.

"Nu cred că Traian Băsescu este foarte fericit. Eu am înţeles, trebuia să omorâţi această idee, dar nu înţeleg de ce trebuia să ajungeţi la despărţire. În opinia mea, în 2012 trebuie să câştigăm alegerile locale, nu să obţinem un scor mediocru", a replicat Mitrea, făcând referire la un sondaj discutat informal în PSD, care creditează formaţiunea cu aproximativ 36%.

Sursele citate au menţionat că, în timpul disputei dintre Ponta şi Mitrea, unul dintre senatorii PSD a intervenit, afirmând că se poate retrage, împreună cu ceilalţi senatori, pentru a-i lăsa pe cei doi "între patru ochi".

"Noi am mai rămas între patru ochi şi nu ne-a folosit", a răspuns Ponta.

El şi-a reluat dialogul cu fostul secretar general al PSD, spunându-i, potrivit surselor citate: "Dacă veţi continua să scrieţi pe blog în felul acesta, nu putem rămâne dumneavoastră senator şi eu preşedinte. Este inadmisibil ca eu să trebuiască să răspund mereu în presă ideilor lansate de dumneavoastră pe blog. Dacă vreţi, mă retrag eu şi vă las pe dumneavoastră să conduceţi partidul cum credeţi mai bine".

În discuţie a intervenit la un moment dat şi fostul vicepreşedinte al partidului, Ilie Sârbu, socrul lui Ponta. "Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului. Dacă tot timpul îi dăm lecţii şi sfaturi despre ce şi cum e mai bine să facă, nu cred că ajungem unde vrem. Acum avem în faţă o situaţie pe care puterea ne-a făcut-o cadou şi nu ştim s-o exploatăm, să câştigăm procentele pe care le pierde PDL", a afirmat acesta.

Sursele citate au mai arătat că disputa dintre Mitrea şi Ponta s-a încheiat după ce acesta din urmă a afirmat: "Nu am să fiu de acord ca idei ca acestea să fie exprimate pe blog şi nu către mine. Eu în loc să vorbesc despre subvenţii şi salarii şi pensii, vorbesc despre ideile colegului meu".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici