Au trecut doar patru luni de la rămas-bunul lui Merkel de la putere, când râuri de laude şi regrete au însoţit retragerea ei de pe scenă. „Ne va fi dor de ea”, era cuvântul de ordine al acelor zile. Dar 24 februarie, ziua în care Putin a schimbat cursul istoriei europene, a marcat, de asemenea, un punct crucial pentru fosta cancelară şi moştenirea ei. Dintr-o dată, nemţii privesc înapoi, întrebându-se dacă ceva nu este în neregulă cu letargia în care Angela Merkel i-a ţinut atâta timp.
Criza ucraineană a fost pentru Germania un turnesol peste „epoca Merkel”: dependenţa energetică, ieşirea grăbită din energia atomică, bugetul mic de apărare, suveranitatea europeană, chiar şi pandemia. „Cum am ajuns în această situaţie?”, se întreabă Tina Hildebrandt, în săptămânalul Die Zeit,
Se întreabă de ce a permis cancelarul Germaniei ca ţara să devină atât de puternic dependentă de importurile de gaze ruseşti? De la începutul ostilităţilor, Merkel a apărut doar cu o declaraţie de „condamnare totală” a agresiunii ruse, definită ca „o ruptură profundă în istoria Europei”, fără să pronunţe totuşi numele lui Putin. Restul a fost tăcere şi dispariţie totală de pe scena publică.