„Despre R. Moldova se vorbeşte tot mai intens la Bruxelles. Şi aşa este firesc. Românii de peste Prut şi-au demonstrat respectul pentru valorile europene, iar noi avem obligaţia să îi susţinem şi să îi apărăm în faţa ameninţărilor Rusiei”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.
El precizează că a avut o nouă întâlnire cu Ina Coşeru, copreşedintele Adunării Parlamentate Euronest, şi Carolina Novac, secretar de stat responsabil de decarbonizare din cadrul Ministerului Energiei din R. Molodva.
„A fost o discuţie constructivă şi foarte concretă despre nevoia de susţinere a R. Moldova pentru a-şi consolida independenţa energetică. Evident, este nevoie de surse de finanţare, iar România şi Uniunea Europeană au fost şi rămân un sprijin important în acest sens. Doar prin dezvoltarea de parteneriate comune România – R. Moldova putem apropia şi mai mult cele două state româneşti. Mai exact, proiecte mari de interconectare energetică dezvoltate în comun. Sunt convins că R. Moldova va fi într-o zi parte a familiei europene, acolo unde este locul tuturor românilor”, încheie Tomac.