DNA se autosesizează în cazul Severin, în urma articolelor de presă privind fapte corupţie - 2 -

Direcţia Naţională Anticorupţie se autosesizează în cazul europdeputatului Adrian Severin, despre care presa română şi cea internaţională a consemnat eventuale fapte de corupţie în care politicianul ar fi implicat, a comunicat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan.

Urmărește
5 afișări

"DNA a luat la cunoştinţă despre articolele din presa română şi cea internaţională care relatează aspecte referitoare la săvârşirea unor eventuale fapte de corupţie de către Adrian Severin, astfel că instituţia urmează a se sesiza şi a face verificări", a declarat Livia Săplăcan.

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins lobbyişti, relatează AFP.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremir român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici