Doar 15 delegaţi din cei 182 au participat la prezentarea moţiunii Monicăi Macovei la Suceava

Doar 15 din cei 182 de delegaţi ai PDL Suceava la Convenţia Naţională au fost prezenţi, sâmbătă seară, la prezentarea moţiunii "Reformiştii" susţinută de europarlamentarul Monica Macovei, în sală aflându-se aproximativ o sută de membri sau simpatizanţi democrat-liberali.

Urmărește
297 afișări
Imaginea articolului Doar 15 delegaţi din cei 182 au participat la prezentarea moţiunii Monicăi Macovei la Suceava

Doar 15 delegaţi din cei 182 au participat la prezentarea moţiunii Monicăi Macovei la Suceava (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Macovei a venit la întâlnirea cu membrii PDL Suceava însoţită de europarlamentarul Cristian Preda şi de fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, în sală fiind prezente aproximativ o sută de persoane, dintre care 15 delegaţi ai organizaţiei sucevene la Convenţia Naţională, din totalul de 182 de delegaţi.

Ea le-a spus democrat-liberalilor suceveni că doreşte ca PDL să fie un partid care să facă o opoziţie activă, constantă, zilnică şi cu efect, apreciind că în prezent opoziţia făcută de actuala conducere este "constructiv-tovărăşească".

"Noi, reformiştii, vrem să facem o opoziţie reală, activă, zilnică şi cu efect", a declarat Macovei, care a subliniat că este foarte importantă opoziţia pentru a fi reprezentat atât electoratul PDL, dar şi electoratul pierdut.

Europarlamentarul s-a întrebat ce fel de opoziţie la USL face actuala conducere a PDL care vorbeşte de refacerea Alianţei D.A. şi face curte PNL.

"Ce opoziţie e asta când tu spui adversarului că tu vrei să fii împreună cu el?", s-a întrebat Macovei.

Ea a apreciat că intrarea în Alianţa D.A. înseamnă că pleacă unul câte unul, pe rând, în PNL.

Macovei a spus că USL se va rupe "planificat" când partidele ce formează această alianţă vor dori să ocupe şi stânga şi dreapta eşicherului politic şi că ea consideră că PDL trebuie să facă o opoziţie serioasă la USL.

Ea le-a mai spus că va susţine ca partidul să devină unul modern pentru anul 2014 în care să existe o legătură între conducere şi baza partidului şi a subliniat că este nevoie ca partidul să se bazeze pe "meritocraţie".

Macovei a arătat că partidul a greşit atunci când a făcut numiri în funcţii pe criterii de prietenie sau "cu plicul pe masă", dând ca exemplu cu numirea arbitrului Constantin Gheorghe la Arhivele Naţionale sau numirea "prietenei cu cineva din conducerea partidului" la conducerea Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor.

Europarlamentarul a mai declarat că la alegerile de la Convenţia Naţională delegaţii vor trebui să voteze şi ceea ce îşi doreşte electoratul şi a subliniat că echipa pe care o reprezintă este cea mai credibilă.

Macovei a spus că ea este mai credibilă decât Vasile Blaga şi Elena Udrea la un loc.

Întrebată de unde ştie nivelul de credibilitate de care se bucură, europarlamentarul a răspuns că aceasta este percepţia pe care o are.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici