Prima pagină » Politic » Rădulescu: Nu este o problemă de majoritate în Senat

Rădulescu: Nu este o problemă de majoritate în Senat

Liderul senatorilor PDL Cristian Rădulescu a precizat, joi, că în Senat nu este o problemă în asigurarea majorităţii şi a arătat că respingerea cererii de reexaminare a lui Traian Băsescu privind urgentarea procedurilor de listare pe BVB a acţiunilor din portofoliul FP nu este un capăt de ţară
Rădulescu: Nu este o problemă de majoritate în Senat

Rădulescu a explicat, pentru MEDIAFAX, că, „pe fond, ambele formulări”, şi cea a legii trimisă la promulgare şi cea a preşedintelui Traian Băsescu, au „aceeaşi valoare”, arătând că legea prevedea că listarea pe Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofolului „Fondului Proprietatea” se poate face până la 31 decembrie 2014, în timp ce preşedintele a cerut reexaminarea astfel încât listarea să se facă până la 31 decembrie 2012, dar că totul depinde de voinţa Guvernului care poate decide listarea mai devreme de 2014.

„Pe fond, ambele formulări au aceeaşi valoare. Legea prevede ca listarea pe BVB să se facă până la 31 decembrie 2014, iar preşedintele cerea ca listarea să se facă până la 31 decembrie 2012. Comisia juridică a spus că este acelaşi lucru pentru că, dacă Guvernul are voinţă, poate să decidă listarea mai devreme de 2014, şi în 2012. Ţine strict de voinţa Guvernului, se poate face şi mâine listarea, nu depinde de reglementare”, a arătat Cristian Rădulescu.

El a mai spus că „nu era un capăt de ţară” pentru că, altfel, ar fi făcut pe „dracul în patru” pentru adoptarea acestei cererei de reexaminare a preşedintelui.

Nu era un capăt de ţară, dacă era, am fi făcut pe dracul în patru, ori amânam votul pe altă dată, ori făceam într-un fel”, a adăugat Rădulescu.

El a spus că în Senat nu există o problemă în asigurarea majorităţii necesare adoptării legilor.

Senatul a respins, miercuri, o cerere de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, care se referea la urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul „Fondul Proprietatea” în care statul român este acţionar majoritar.