Dobre (PNL): Propun în USL organizarea unui referendum pentru desfiinţarea Curţii Constituţionale

Deputatul PNL de Mureş Ciprian Dobre afirmă că va propune în cadrul USL discutarea "problemei" Curţii Constituţionale, mergând până la organizarea unui referendum în vederea desfiinţării acestui for, care "nu mai are credibilitate", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Deputatul PNL de Mureş Ciprian Dobre a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că în prezent Curtea Constituţională nu mai poate exercita "controlul de constituţionalitate", având "scorul politic de cinci la patru" în favoarea puterii, adăugând că această problemă va trebui discutată în USL cât de curând.

"Cred că USL va trebui să discute despre o mare problemă, şi anume despre Curtea Constituţională, despre redefinirea atribuţiilor CC şi a modului de desemnare a judecătorilor. Din punctul meu de vedere, afirm că acest control de constituţionalitate ar trebui transferat de urgenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi controlul de constituţionalitate a legilor din România să fie exercitat de puterea judecătorească. Nu se poate ca o lege precum Legea dialogului social asumată de Guvern singur să nu poată fi cenzurată de Curtea Constituţională, pentru că acolo scorul politic este de cinci la patru, este aberant", a afirmat Dobre.

El a spus că săptămâna viitoare va propune în cadrul USL organizarea unui referendum de desfiinţare a Curţii Constituţionale, subliniind că forul amintit a "asistat pasiv" la o serie de măsuri care afectează cetăţenii României şi nu mai are credibilitate.

"Cred că da, s-ar putea să facem un referendum care să vizeze desfiinţarea Curţii Constituţionale. Este o problemă a cetăţenilor români această Curte Constituţională, care a fost pasivă la tăierea salariilor, a fost pasivă la Legea pensiilor, care a trecut cu 70 de voturi, dar s-au numărat 180. Da, această Curte Constituţională este răspunzătoare pentru ce s-a întâmplat în sectorul public - şi mă refer la Legea funcţionarului public, mă refer la modul de desemnare a judecătorilor de la CC şi poate vă aduceţi aminte că în Parlament s-a votat un judecător al CC de atâtea ori până a ieşit judecătorul PDL-ului. Da, probabil această CC nu mai are credibilitate şi nu-şi mai îndeplineşte, de fapt, rolul prevăzut de Constituţie. Este o problemă majoră şi în cadrul USL voi face această propunere, săptămâna viitoare", a conchis Dobre.

Curtea Constituţională (CC) a fost sesizată de 110 deputaţi ai grupurilor parlamentare PSD şi PNL în legătură cu neconstituţionalitatea unor prevederi ale Legii privind salarizarea în 2011 a personalului didactic, dar şi ale Legii privind Dialogul Social.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici