Dobriţoiu: La revizuirea Constituţiei, să modificăm şi Legea CSAT. Poate schimbăm şi denumirea

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a susţinut, luni, că, odată cu modificarea Constituţiei, ar trebui să se propună şi modificarea legii de funcţionare a CSAT şi chiar denumirea acestei structuri.

Urmărește
611 afișări
Imaginea articolului Dobriţoiu: La revizuirea Constituţiei, să modificăm şi Legea CSAT. Poate schimbăm şi denumirea

Dobriţoiu: La revizuirea Constituţiei, să modificăm şi Legea CSAT. Poate schimbăm şi denumirea (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Poate ne gândim să-i schimbăm şi denumirea, că nu doare", a spus el după ce a părăsit conferinţa "Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Inteligence, cunoaştere stategică şi decizie", care a avut loc în Aula Academiei Române.

Întrebat dacă, în opinia sa, ar trebui modificată şi componenţa CSAT, Corneliu Dobritoiu a răspuns: "Componenţa, nu ştiu dacă este cazul, dar oricum vom face analize, cred că da, pentru că atât timp cât democraţiile occidentale au extins cadrul securitar prin includerea altor domenii - agricultura, mediul - instituţiile respective nu sunt reprezentate la masa CSAT. Ori, dacă aceste domenii sunt abordate de aliaţii noştri cei mari, sunt considerate ca domenii de importanţă strategică, ar trebui să fie acolo".

Întrebat dacă şeful statului ar trebui să aibă în continuare şi rolul de preşedinte al CSAT, Dobriţoiu a răspuns: "Categoric da. Dacă respectăm prevederile actualei Constituţii, conform căreia preşedintele are atribuţii distincte în domeniul securităţii, apărării şi politicii externe, categoric trebuie să aibă şi un instrument de lucru".

De asemenea, el a apreciat că premierul trebuie să fie în continuare vicepreşedinte al CSAT, pentru că el răspunde de exercitarea funcţiilor executive pe dimensiunea economică. "Resursele, de acolo vin, nu din altă parte", a subliniat demnitarul.

În opinia sa, CSAT ar trebui să aibă grupuri de lucru, care să se întrunească ad-hoc şi care să facă expertize de categorii diferite la nivelul instituţiilor reprezentate la masa principalilor membri, astfel încât să facă evaluările, aşa cum se face "în lumea occidentală, în lumea democratică".

"Nu s-au făcut astfel de evaluări, deşi Ministerul Finanţelor, prezent la masa reuniunilor, a fost de acord cu toate deciziile CSAT şi apoi s-a constatat: «Nu avem bani pentru domeniul respectiv»", a arătat Corneliu Dobriţoiu.

"Altfel, suntem într-un marasm. Dacă cineva gândeşte că luăm decizii pe care nu le putem finanţa, mă rog...", a mai spus ministrul Apărării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici