- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DOCUMENT | Planul de relansare economică în valoare de 100 de miliarde de euro al Guvernului PNL. Ce conţine
- Guvernul a publicat miercuri, 1 iulie, planul de relansare economică în urma pandemiei de Covid-19.
- Acesta conţine granturi, garanţii, împrumuturi, facilităţi fiscale pentru toata lumea - începând de la studenţi, patroni, multinaţionale până la pensionari.
- Guvernul Orban promite investiţii de peste 60 mld.euro pentru infrastructura de transport, în următorii 10 ani, pentru autostrăzi, căi ferate, porturi şi metrou.
- Planul de relansare al Guvernului PNL, de 100 mld. euro, propune o schimbare de paradigmă: creştere prin investiţii, nu doar prin consum.
- Guvernul propune pentru educaţie: Investiţii de 10 mld.lei pentru modernizarea a 2500 de şcoli, construcţia a 180 de grădiniţe, 40 de campusuri şcolare şi 30 de cămine studenţeşti.
Planul de relansare economică al Guvernului PNL a fost publicat: granturi, garanţii, împrumuturi, facilităţi fiscale pentru toata lumea - începând de la studenţi, patroni, multinaţionale până la pensionari
Guvernul Orban a publicat miercuri Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, anunţat schematic în urmă cu o lună, şi promis de executiv pentru a redresa situaţia economică a României, afectată de închiderea unor sectoare economice în criza Covid-19.
Printre măsurile propuse de Planul de Relansare se numără oferirea de granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital de lucru şi investiţii (cca 1 mld.euro), programe de finanţare nerambursabilă pentru IMM-uri (cca 1,1 mld.euro), programe de sprijin pentru agricultură (cca 400 mil.euro), pentru investiţii noi (1,5 mld.lei/an) sau relocarea companiilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
În plus, sunt propuse garanţii de stat pentru creditarea companiilor mari pentru capital de lucru şi investiţii, program de 8 miliarde lei şi 600 de beneficiari.
De asemenea, documentul propus de Guvern prevede înfiinţarea Fondului Român de Investiţii, cu o capitalizare iniţială de 300 mil.euro, şi a Băncii Naţionale de Dezvoltare (BND) ca instituţie de credit pentru proiecte de investiţii.guvernul Orban pentru educaţie: Investiţii de 10 mld.lei pentru modernizarea a 2500 de şcoli, construcţia a 180 de grădiniţe, 40 de campusuri şcolare şi 30 de cămine studenţeşti
DOCUMENTUL: Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică denumit „Reclădim economia”
Printre proiectele de infrastructură prezentate se află şi finalizarea lucrărilor aflate în implementare - 407,3 Km de autostrăzi şi drumuri expres, cu un cost estimat de 4,3 miliarde euro (Sibiu – Piteşti (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Piteşti, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borş), Sebeş - Turda, AO:Inelul de Sud Bucureşti, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila).
Un alt proiect propus este Metroul Cluj Napoca, pe ruta Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca, dar şi investiţii de 4,3 miliarde euro pentru infrastructura navală, cu accent pe Portul Maritim Constanţa.
Valoarea investiţiilor programate în Sistemul Energetic Naţional pentru perioada 2020 – 2025 este estimată la 12,48 miliarde euro de la producţia de energie la reţele inteligente de transport şi distribuţie gaze naturale si electricitate.
Pe zona de sănătate, Guvernul Orban promite construirea primelor 3 spitale regionale în perioada 2021 - 2027, cu o valoare totală de 1,64 miliarde euro (Spitalul Regional de Urgenţă Cluj - 539,59 milioane euro; Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi - 500,35 milioane de euro; Spitalul Regional de Urgenţă Craiova - 602,73 milioane euro), precum şi programe de investiţii locale în sistemul sanitar pentru perioada 2021-2027, cu un buget de aproximativ 17,5 miliarde lei prin construirea/modernizarea/reabilitarea a 1.450 de centre medicale în mediul rural, 25 spitale judeţene şi110 spitale orăşeneşti.
În sistemul de educaţie, Planul prevede modernizarea a 2500 de şcoli, cu un cost de 6,046 miliarde de lei, şi amenajarea de grupuri sanitare la 375 de şcoli.
Premierul Ludovic Orban împreună cu preşedintele României Klaus Iohannis vor susţine astăzi şi un eveniment în cadrul căruia va fi anunţat setul de măsuri pentru redresarea economiei. Planul naţional de investiţii şi relansare economică a fost promis de premierul Ludovic Orban încă din luna mai, când au fost prezentate sumar pentru prima dată măsurile.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO