Prima pagină » Politic » Baconschi: Românii din Canada mi-au spus că doresc votul prin corespondenţă; au iniţiat şi petiţii

Baconschi: Românii din Canada mi-au spus că doresc votul prin corespondenţă; au iniţiat şi petiţii

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a discutat cu românii din Canada, care i-au transmis sprijinul lor pentru adoptarea legii votului prin corespondenţă, explicându-i inclusiv că au iniţiat petiţii de sprijin.
23 mart. 2011, 17:26, Politic

Baconschi a explicat că, în prima zi a vizitei sale oficiale în Canada, s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii de români din Montreal.

„Îmi propun un dialog direct cu toate comunităţile de români din Canada, unde trăiesc aproximativ 300.000 – 400. 000 de români. Sunt o comunitate foarte bine integrată”, a spus Baconschi.

El a precizat că le-a transmis acestora că nu se pune problema închiderii consulatului general de la Montreal, instituţie consulară cu o tradiţie de 95 de ani în Canada.

„I-am ascultat. Am discutat cu ei. Mi-au prezentat publicaţiile româneşti care apar aici, în Canada. Le-am spus că sperăm în îmbunătăţirea, în continuare a serviciilor consulare, a spus Baconschi.

„Au fost foarte dornici să sprijine legea privind votul prin corespondenţă. Au deschis petiţii publice în acest sens”, a spus Baconschi.

El a adăugat că românii din Canada îşi doresc să vadă profilul european al României consolidându-se şi că de asemenea ei au salutat soliditatea relaţiei transatlantice.

Ministrul a mai spus că urmează să aibă întrevederi cu preşedinţii celor două camere ale Legislativului canadian, cu ministrul pentru Comerţ Internaţional şi cu ministrul Afacerilor Externe.

Baconschi a declarat că îşi propune să aducă în discuţie subiecte precum regimul vizelor, intensificarea relaţiilor comerciale dar şi subiecte legate de politica regională şi vecinătatea sudică a UE.