Doi ani de război: Ciolacu promite solidaritate până când Ucraina va obţine victoria

Publicat: 24 02. 2024, 09:51
Actualizat: 24 02. 2024, 09:53

„Acţionăm în deplină unitate şi solidaritate cu Ucraina, până la obţinerea victoriei şi a păcii juste. Împreună cu echipa mea de la Guvernul României, vom continua să lucrăm aplicat pentru o relaţie bilaterală solidă cu Ucraina”, spune premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, într-o postare pe X.

Declaraţia lui Ciolacu a fost făcută în ziua când se comemorează 2 ani de război de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Mesajul premierului român este însoţit de o fotografie în care apare prim-ministrul Marcel Ciolacu alături de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.