Doina Cornea: Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi

Ceauşescu s-a dus, comunismul a dispărut, iar fosta disidentă şi-a adus şi ea contribuţia, atât cât a putut, la sfârşitul unui regim de teroare, de dictatură.

La 20 de ani de la Revoluţia română din 1989, Doina Cornea recunoaşte că i-a fost frică atunci şi mulţumeşte multor susţinători, apropiaţi sau anonimi, că i-au dat o mână de ajutor, au încurajat-o şi nu au lăsat-o singură în lupta cu regimul comunist.

Cum a ajuns, însă, dintr-o simplă profesoară o celebră disidentă, al cărei nume echivala cu rezistenţa anticomunistă?

Reţeta pare simplă şi la îndemâna oricui.

Trebuia, în primul rând, un dram de curaj, pe care Doina Cornea l-a avut, cu toată frica pe care o resimţea faţă de multiplele opresiuni la care putea recurge sistemul comunist.

Întâi au fost mici acţiuni de frondă locală, mici nemulţumiri cotidiene, cetăţeneşti, care răbufneau şi care au fost iniţiate, timid, încă la începutul anilor '70.

"Mi-era ruşine că noi trebuia să spunem una şi să facem alta, să ne manifestăm altfel decât simţim, simţeam o povară, o greutate care apăsa asupra adevărului meu profund, care făcea din mine o persoană. Eu nu mai eram deloc o persoană, ci un simplu număr în acest angrenaj", spune Doina Cornea.

Adevărul despre realităţile crude ale regimului comunist a început să iasă la iveală după o vizită în Franţa, în 1972, care i-a deschis ochii.

"Am ajuns foarte greu disidentă, pentru că îmi era frică. Nu aveam un plan, nu eram pregătită. Eram atentă la ce se întâmpla în ţările din jur. Am făcut zece ani exerciţii şi nici atunci, primul meu act, prima mea scrisoare la «Europa Liberă», din 1982, nu am semnat-o, am dat-o doar pentru ei, nu să-mi difuzeze numele. Dar Vlad Geogescu mi-a rostit numele. Ca să ajung aici, eu am făcut exerciţii începând cu 1972, de când am fost în Franţa", îşi aminteşte fosta disidentă.

Potrivit acesteia, francezii îl înjurau pe generalul De Gaulle şi ea se aştepta să vină cineva de la serviciile secrete să îi ridice pe protestatari, dar a constatat, cu surprindere, că nu se întâmplă nimic.

"Mi-am dat seama că acolo oamenii sunt liberi, pot să facă ce vor, ce simt, în timp ce noi trăiam ca viermii, parcă am fi fost nişte viermi. Or, eu nu am vrut să mai fiu vierme", spune Cornea.

Doina Cornea a fost cea care semnalat, după 1982, prim-ministrului comunist Ilie Verdeţ şi fostului prim-secretar PCR al judeţului Cluj, Ştefan Mocuţa, cozile la alimente sau o mică neglijenţă a autorităţilor locale clujene, care nu au instalat un parapet pe malul Someşului.

"A căzut o căruţă în Someş, pentru că nu era un parapet pe mal. Şi eu am zis «hai să facem ceva, să protestăm faţă de neglijenţa edililor, cei care răspund». Dar nimeni nu a vrut să facă nimic, s-a făcut un gol în jurul meu", accentuează Doina Cornea.

A sesizat acest incident la Comitetul Judeţean de partid şi la Guvern şi a primit un răspuns de la fostul prim-ministru Verdeţ, prin care se arăta că se vor lua măsuri de montare a unui parapet în zona malului Someşului.

"Am luat atunci atitudine cetăţească. Iar alţii nici măcar atât nu au îndrăznit...", rememorează ea.

Doinea Cornea se declară critică şi la adresa unei părţi a intelectualilor de dinainte de 1989, care nu au avut curajul să ridice, atunci, vocea împotriva regimului comunist. Dar laudă, în acelaşi timp, solidaritatea oamenilor simpli pe care a simţit-o de-a lungul perioadei în care a avut de furcă cu exponenţii regimului comunist.

"În comparaţie cu intelectualii, care nu mi-au făcut o impresie bună în ceea ce priveşte rezistenţa anticomunistă, poporul simplu era mult mai curajos", povesteşte Doina Cornea.

Un episod de solidaritate populară, absolut spontan, de care îşi aminteşte, este cel petrecut în 1989 când, împreună cu fiul său, Leontin, a încercat să ajungă la Făgăraş, pentru a pune o floare la mormântul bunicilor. Cei doi au vrut să testeze vigilenţa securiştilor, care nu le dădeau voie să părăsească Clujul.

"Ne-au oprit de mai multe ori, dar la Alba Iulia a fost cel mai frumos. Securiştii au blocat maşina noastră şi ne-au spus să plecăm înapoi la Cluj. Iar fiul meu a ieşit din maşină şi a strigat către lumea de pe stradă că securiştii nu ne lasă să mergem la Făgăraş, să ducem flori la mormântul bunicilor, de Ziua Morţilor. Şi s-a făcut un cerc de oameni şi au început să strige: «Nu vă lăsaţi, doamna Cornea». Iar securiştii s-au retras şi am plecat mai departe", relatează ea.

Un exemplu de "laşitate intelectuală" este cel petrecut în 1986, când a lansat o invitaţie către 30 de universitari clujeni să participe la un parastas în memoria lui Mircea Eliade şi la care aceştia nu s-au prezentat.

"Am zis atunci că aş prefera să ştiu că nu vin pentru că mă dispreţuiesc pe mine, ca şi cadru didactic, că nu sunt destul de importantă, nu am destule cărţi publicate, decât să ştiu că nu vin de frică sau de laşitate. Mircea Zaciu a recunoscut, ulterior, că nu a venit la parastas deoarece i-a fost frică, nu că m-ar fi dispreţuit", subliniază Doina Cornea, adăugând că, din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat, îşi permite să îi critice pe intelectuali.

Parastasul a fost organizat de Doina Cornea şi Sanda Ciobanu, iar la final un preot a vorbit despre Mircea Eliade în faţa enoriaşilor şi a reclamat faptul că scriitorul român nu era promovat în ţară.

În 1982, Doina Cornea a trimis prima scrisoare la Radio "Europa Liberă", cuprinsă de ruşinea că nimeni nu făcea nimic.

"Ruşinea m-a făcut să trimit o scrisoare la radio, că am văzut că, totuşi, se poate face ceva, cel puţin să ne comportăm ca cetăţeni. Acest lucru fiecare putea să îl facă şi ar fi fost obligat să facă şi nimeni nu ar fi băgat în închisoare milioane de cetăţeni", consideră fosta disidentă.

Textul trimis cuprindea constatările sale despre "laşitatea" românilor, consideraţi a fi, uneori, "nejustificat de laşi".

În total, Doina Cornea a trimis 31 de texte către "Europa Liberă", iar după atâţia ani are puterea să recunoască faptul că a fost speriată după ce s-au citit la radio textele sale.

"M-am speriat când mi s-a citit numele. M-am speriat, nu m-am bucurat. Iar soţul meu m-a liniştit şi a spus că vedem noi ce ne facem, deşi nu-i spusesem ce făcusem", îşi aminteşte fosta disidentă.

Primele scrisori au ajuns la "Europa Liberă" prin intermediul unui lector francez de la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, Gilles Bardy, printr-o metodă ingenioasă.

"Puneam scrisoarea într-o carte comunistă şi îi spuneam că i-o recomand să o citească, să o răsfoiască. Eu nu i-am spus nimic, dar el şi-a dat seama şi, astfel, textele ajungeau la radio", îşi aminteşte Cornea.

După fiecare scrisoare citită la "Europa Liberă", fosta disidentă era amendată de Securitate cu câte 500 de lei, jumătate din amenda minimă. După Revoluţie, a aflat că anchetatorii ei au scris în dosare că, de fapt, amenda era de 5.000 de lei.

"Minţeau şi se acopereau să se vadă că şi-au făcut datoria. Au minţit şi după ce am fost arestată, în 1987, după ce am împărţit manifeste referitoare la revolta de la Braşov. Securiştii m-au pus să declar că am împărţit 83 de manifeste, nu 180. Vroiau să arate superiorilor că au recuperat toate manifestele. Ei aveau doar 83 şi atâtea vroiau să rezulte că distribuisem", rememorează Cornea un alt episod al disidenţei.

Aceasta crede că era un pericol pentru regimul comunist pentru că nu a ascultat niciodată de reprezentanţii săi.

"Eram un pericol pentru că nu am ascultat de ei, spre deosebire de majoritatea disidenţilor din România, care îi credeau. Eu făceam tocmai ce ziceau să nu fac: să nu comunic Occidentului, să nu spun ce ni se întâmplă, să nu se afle în Occident. Şi atunci făceam un tărăboi cât puteam eu de mare. Noi l-am creat pe Ceauşescu, noi, cu laşităţile noastre. Mă întreb câţi nu ar fi acceptat să semneze că au fost 83 de manifeste despre Braşov, că nu are importanţă. Nu e voie să le faci concesii", mărturiseşte Doina Cornea.

Mai recunoaşte acum că nu i-a fost teamă pentru viaţa sa sau a familiei, pentru că şi-a dat seama că Ceauşescu nu e prost şi că, dacă ar fi păţit ceva, tot Occidentul şi-ar fi dat seama că e mâna Securităţii, or, fostul dictator avea nevoie de o imagine bună în Vest.

În schimb, regimul a încercat să îi transforme viaţa într-un iad. Avea "plantaţi" securişti şi miliţieni la poarta casei, telefonul îi era ascultat, toţi cei care veneau erau fotografiaţi.

"Era enervant. Simţeam, în ultima perioadă, că nu mai pot. Vecinii nu mai vorbeau cu mine, treceau pe partea celaltă când mă întâlneau. Securitatea i-a şi asmuţit împotriva mea. Erau şi prieteni care mă sfătuiam să o las mai moale. Dar erau şi alţii care mă susţineau", menţionează Doina Cornea.

Cu un an înainte de domiciliul forţat, instituit după episodul Braşov 1987, pragul casei din Cluj a Doinei Cornea a fost trecut de Nicolae Steinhardt, cu care a reuşit să discute peste o oră.

Părintele Steinhardt a mai încercat să o întâlnească pe Doinea Cornea şi după 1987, dar miliţianul de serviciu l-a împins şi nu i-a mai permis accesul în casă.

Evenimentele din decembrie 1989 sunt încă proaspete în memoria fostei disidente. Pentru că bruiajul era intensificat, era nevoită să iasă cu radioul afară din casă, într-un colţ al grădinii, pentru a prinde "Europa Liberă". Aşa a aflat despre Timişoara, despre începuturile revoltei din România.

Şi-a dat seama că regimul lui Nicolae Ceauşescu este la sfârşit când, în 21 decembrie 1989, revoluţionarii clujeni au venit la ea acasă, i-au scandat numele şi au însoţit-o în centrul oraşului.

Restul e, de-atunci, istorie...

Fosta luptătoare anticomunistă precizează că şi-a asumat, pe vremea lui Ceauşescu, de la prima până la ultima scrisoare, să încerce "transformarea interioară a românilor".

"Această transformare nici acum nu este făcută. Mergem acum spre rău, nu spre bine. Eu nu credeam că se va termina comunismul pentru noi. Nici după ceea ce a izbucnit la Timişoara, nu credeam că e posibil să se dărâme comunismul, având în vedere toate experienţele triste pe care le-am avut cu intelectualii", subliniază Doina Cornea.

Concluzia Doinei Cornea, la 20 de ani de la căderea regimului comunist, este că "o disidenţă nu poţi să o faci singur"

"Nici eu nu am fost singură. Am avut semne încurajatoare de la mari intelectuali sau un simplu buchet de ghiocei aruncat peste gard, în grădină, era un alt semn că cineva mă iubeşte. Erau foştii mei studenţi, care m-au ajutat şi fără care nu aş fi putut face nimic şi care şi-au asumat riscuri", rememorează Doina Cornea, care a ţinut să amintească şi să le mulţumească câtorva susţinători, care au semnat sau difuzat textele sau manifestele sale, printre care soţul său, fiul său, Leontin Iuhasz, fiica sa, Ariadna Combes, Dan şi Gina Sâmpălean, Ana Hompot, Elvira Paian, George Vasilescu, prof. Lucia Tătaru, Eva Gymesi şi Gilles Bardy.

Şi, bineînţeles, altora, mulţi, anonimi, care îi ţineau pumnii în faţa aparatelor de radio şi o încurajau în gând să reziste.

Doina Cornea are şi o mână de sfaturi pentru români, la 20 de ani de la Revoluţie, recomandându-le să lucreze pe latura spirituală şi mai puţin pe cea materială.

"Toţi trebuie să lucreze pe latura spirituală. Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi. Le spun românilor că sunt morţi. Spiritul lor nu mai e viu, că altfel nu ar înfrunta greutăţile zilei cu această lăcomie de înavuţire, ca şi când nu ar lăsa aici, pe Pământ, tot ce au acumulat. Trebuie să acumulăm bunuri spirituale care ne ajută să transformăm societatea, prin această renunţare la latura materială", sună una dintre poveţele Doinei Cornea.

De asemenea, aceasta mai face apel la români, la tineri, în special, să nu plece din ţară.

"Noi trebuie să rămânem, iar munca noastră să o dedicăm ţării. O ţară, o limbă, o cultură sunt o moştenire, un dat. Care ne este dăruit nouă. Ce facem cu aceste valori? Suntem responsabili şi păzitorii acestei moşteniri", conchide Doina Cornea.

Pentru meritele sale în lupta împotriva regimului comunist, a primit Legiunea de Onoare a Franţei şi alte distincţii, care se află la loc de cinste, mărturii ale unui trecut cu care puţini muritori se pot lăuda.

Ea, Doina Cornea, o simplă profesoară din Cluj, a pus sufletul la căderea comunismului. I-a fost frică, dar a învins.

(Material realizat de Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro)