- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (08.05.2018, 11:10)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doina Gradea, directorul SRTv, AUDIATĂ în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor: Luni de zile am fost ameninţată de domnul Pătraru/ Dispută PNL-PSD, la audierea acesteia
UPDATE. Preşedintele director general al SRTv, Doina Gradea, a spus, marţi, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, că de luni de zile este ameninţată de jurnalistul Dragoş Pătraru, cel care a făcut publice înregistrări în care ea avea un limbaj injurios la adresa jurnaliştilor.
Urmărește
1918 afișări
Doina Gradea, directorul SRTv, AUDIATĂ în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, după înregistrările făcute publice de Dragoş Pătraru / UPDATE. Dispută PNL-PSD, la audierea acesteia
"De luni de zile am fost ameninţată şi, de ce nu, m-am simţit santajată, de domnul Pătraru, pentru a lua decizii în favoarea şi în condiţiile impuse de dumnealui în sensul prelungirii contractelor pe care le are în SRTv. De fiecarte dată când acestea se apropiau de termenul final", a spus Doina Gradea în timpul audierilor în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor.
Directorul general al SRTv, Doina Gradea, mai spune că se simte lezată de faptul că a fost înregistrată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Simt că mi-a fost violată viaţa privată. Toată viaţa mea în mass-media am lucrat în echipă, însă mintea mea nu a fost niciodată setată că aş putea fi înregistrată în discuţii private şi santajată de colegi. Am fost înregistraţă în discuţii private, mă simt lezată, crucificată. În şapte luni de când am fost numită director general interimar şi apoi preşedinte al Consiliului de Administraţie al SRTv, am fost permanent criticată faţă de anumiţi oameni din media, fără drept de apel, fără vreun motiv anume. Am fost jignită continuu, profesional de aceşti oameni, de aceeaşi oameni, lăsând loc unor comentarii care s-au constituit în jigniri personale", a mai spus Doina Gradea.
Deputaţii PNL, USR şi PMP s-au retras marţi de la lucrările Comisiei de Cultură în care preşedintele-director general al Societăţii Române de Televiziune, Doina Gradea, urma să fie audiată pe tema înregistrărilor apărute în presă, după ce, la propunerea PSD, s-a decis ca aceasta să îşi spună punctul de vedere fără a răspunde la întrebările membrilor comisiei.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a propus ca săptămâna viitoare să fie audiat şi Dragos Pătraru pentru a-şi susţine punctul de vedere, după ce a făcut publice înregistrări cu Doina Gradea.
Audierea directorului general al SRTv în Parlament a început cu o dispută verbală între Opoziţie şi Putere, Diana Tuşa acuzându-l pe şeful Comisiei de cultură, Gigel Ştirbu, că a minţit când a spus că PSD se opune audierii, în timp ce liberalul a susţinut că aceasta umblă cu jonglerii.
Redăm discuţia din cadrul şedinţei de marţi a Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, în care este audiată Doina Gradea, la invitaţia liberalilor, după înregistrările cu aceasta făcute publice de Dragoş Pătraru:
"Diana Tuşa (deputat PSD, vicepreşedintele Comisiei de cultură, fost membru PNL - n.r.): Am o problemă de procedură. Aş vrea şi eu să ştiu, nu ştiu în cazul celorlaţi colegi cum s-a întâmplat, când mi-aţi solicitat acordul pentru acest punct pe ordinea de zi. Eu una nu am primit nicio solicitare de genul acesta, atât mai mult să-mi dau acordul. Din punctul meu de vedere e total lipsit de colegialitate, total împotriva regulamentului, ca să nu mai zic de bun simţ, modalitatea în care aţi procedat.
Gigel Ştirbu (deputat PNL, preşedintele Comisie de cultură - n.r.): Ştiţi că în momentul în care orice coleg depune o solicitare pentur audierea unui reprezentant al unei instituţii, această solicitare a fost pusă pe ordinea de zi a comisiei.
Diana Tuşa: La această solicitare m-am opus. Aşa am citit în comunicatul de presă. Pe mine mă deranjează că dvs aţi spus o minciună în spaţiul public. Eu nu am cum să mă opun asupra unui fapt asupra căruia nu am cunoştinţă.
Gigel Ştirbu: De fiecare dată, joi, cu 5 zile înainte de plenul comisiei, primiţi fiecare dintre dvs, pe email o propunere a ordinii de zi. Aveţi la dispoziţie cinci zile să vă spuneţi punctul de vedere asupra punctelor de pe ordinea de zi. De fiecare dată, indifierent de culoare politică, eu am pus pe ordinea de zi solicitarea acelui coleg. Eu am întrebat, ieri, în sală colegii dacă sunt de acord cu audierea.
Diana Tuşa: Încerc să trec peste jigniri. Sincer nu vă recunosc. (…) Vreau să-mi spuneţi cu subiect şi predicat, când eu Diana Tuşa m-am opus acestei solicitări de audiere. Nu v-am cerut socoteală de ce avem această ordine de zi. Eu vă întreb, cum v-aţi permis să comunicaţi public faptul că eu, alături de ceilalţi colegi de la PSD ne-am opus, în condiţiile în care acest lucru nu s-a petrecut.
Gigel Ştirbu: Dacă aţi venit să faceţi un număr de jonglerie, vă rog să mergeţi în altă parte. Înţeleg că probabil dacă n-ar fi fost presa, nici n-aţi fi fost prezentă.
Damian Florea (deputat PSD, vicepreşedintele Comisiei de cultură): Mi se pare inportună această audiere."
Un moment hilar l-a avut în prim-plan pe deputatul USR, Iulian Bulai, care a confundat-o pe Doina Gradea cu Doina Cornea, acesta susţinând că ieri a "fost înmormântată Doina Gradea". Iulian Bulai s-a corectat, însă, imediat.
Propunerea Dianei Tuşa a fost ca Doina Gradea să-şi exprime punctul de vedere şi ulterior să părăsească şedinţa Comisiei, fără a exista întrebări din partea membrilor forului legislativ. "Vă supun la vot ascultarea doamnei director general SRTv, Doina Gradea, apoi continuarea şedinţei cu restul punctelor de pe ordinea de zi". Propunerea deputatului PSD a fost aprobată cu opt voturi pentru şi patru voturi împotrivă.
Directorul Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Doina Gradea, a confirmat participarea marţi, la ora 12.00, la audierea în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, la invitaţia liberalilor, după înregistrările cu aceasta făcute publice de Dragoş Pătraru.
"Săptămâna trecută, în spaţiul public au ieşit anumite înregistrări făcute de către un colaborator al SRTv, un realizator de programe în cadrul acestei staţii, înregistrări ce o aveau ca primă solistă pe directorul general şi preşedintele CA, doamna Doina Gradea, şi pe directorul de programe al TVR. Din aceste înregistrări reiese clar că directorul TVR are o sarcină clară din partea partidului care a şi propus-o în această funcţie şi în funcţia de preşedinte al CA de a politiza această instituţie. În urma ieşirii în spaţiul public a acestor înregistrări, împreună cu colegii din Comisia de cultură din Camera Deputaţilor am luat decizia ca astăzi să-i transmitem o invitaţie scrisă pentru ca mâine, 8 mai, ora 12,00, să vină la audieri în faţa Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor", a anunţat ieri, la Parlament, deputatul PNL, Gigel Ştirbu, preşedintele Comisie de cultură.
Reacţia vine ca urmare a unor înregistrări făcute publice de jurnalistul Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii de la TVR, “Starea Naţiei”. Acesta îi acuză pe Doina Gradea (preşedinte director general SRTV) şi Eduard Dârvariu (producător executiv, director TVR1) de acţiuni de intimidare, cenzură şi decizii editoriale împotriva interesului public.
Doina Gradea este înregistrată când numeşte un reporter “cap de porc” pentru că a întrebat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, despre investiţiile privind statuile din Bucureşti.
Într-un alt context, Doina Gradea spune: “Când a fost PNL-ul la guvernare, s-au luat de PNL, când a fost PD la guvernare s-au luat de PD. Acuma când sunt ăştia se iau de ăştia. Au o ură, aşa. Ies din nişte scoruburi, aşa. Hateri de profesie. Ei nu sunt împotriva unui partid, ei sunt împotrivă de profesie şi atât. (…) Eu am fost şi săptămâna trecută şi săptămâna asta la toate comisiile la care m-au chemat. Nu vreau să spun de buget, TVR va avea cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată. Pentru că am pus investiţie, pentru prima oară după 10-12 ani, am pus investiţii fabuloase în tehnică. Puteau să nu ne dea”.
Alte înregistrări îl prezintă pe Eduard Dârvariu, director TVR1 şi producător executiv, care critică realizatorii de emisiuni, producătorii din TVR şi Comisia de Etică.
Peste 20 de jurnalişti din TVR au semnat o scrisoare deschisă în care cer preşedintelui director general al TVR să îi ceară scuze reporterului la care făcea referire. “O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem <<hateri>> de profesie, încercăm doar să ne facem datoria şi să respectăm publicul ”, se arată în scrisoarea făcută publică.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe