Donald Trump a votat în Florida. Candidatul s-a adresat jurnaliştilor aflaţi în interiorul secţiei

Publicat: 05 11. 2024, 19:24
Actualizat: 05 11. 2024, 20:06

Republicanul Donald Trump împreună cu soţia Melania, a votat la o secţie aflată lângă casa lor din Florida

„Am auzit că ne descurcăm foarte bine”, a spus Donald Trump după ce a votat.

El a purtat o pălărie cu mesajul MAGA şi le-a spus jurnaliştilor că „am fost foarte onorat să aflu că rândurile sunt lungi, rândurile republicane sunt foarte lungi”, potrivit Sky News.

Donald Trump a votat la prânz, ora locală.

El a mai spus că îşi va recunoaşte înfrângerea, dacă va fi învins în alegeri corecte.