Donald Trump câştigă şi Arizona. Victoria republicanului, zdrobitoare în cursa pentru Casa Albă

  • Donald Trump îşi consolidează victoria în alegerile prezidenţiale din SUA cu o nouă reuşită importantă.
  • Postul NBC News anunţă că fostul preşedinte a câştigat şi Arizona, ultimul stat rămas neconfirmat până acum.
Urmărește
1707 afișări
Imaginea articolului Donald Trump câştigă şi Arizona. Victoria republicanului, zdrobitoare în cursa pentru Casa Albă

Succesul din Arizona îi aduce lui Trump încă 11 voturi în colegiul electoral, ridicându-i scorul final la 312 voturi, faţă de cele 226 obţinute de contracandidata democrată Kamala Harris. Pentru a deveni preşedinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi electorale.

Victoria este cu atât mai semnificativă cu cât Trump reuşeşte să recâştige un stat pe care îl pierduse în favoarea lui Joe Biden la alegerile din 2020. Arizona, un stat care în trecut era fief republican, devenise în ultimii ani tot mai favorabil democraţilor, alegând chiar un guvernator şi doi senatori din acest partid.

Acest ultim rezultat confirmă dominaţia lui Trump în statele-cheie din această campanie prezidenţială, fostul preşedinte câştigând toate cele şapte state considerate decisive pentru victorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici