Prima pagină » Politic » Donald Trump dă înapoi: ezită în privinţa unei dezbateri electorale cu vicepreşedinta Kamala Harris, spunând că „poate să argumenteze pentru a nu o face”

Donald Trump dă înapoi: ezită în privinţa unei dezbateri electorale cu vicepreşedinta Kamala Harris, spunând că „poate să argumenteze pentru a nu o face”

Donald Trump dă înapoi: ezită în privinţa unei dezbateri electorale cu vicepreşedinta Kamala Harris, spunând că „poate să argumenteze pentru a nu o face”
Diana Nunuț
30 iul. 2024, 14:43, Politic

Donald Trump a acordat un interviu postului Fox News, care a fost difuzat luni seară, în cadrul căruia a fost presat de mai multe ori cu privire la angajamentul de a dezbate cu vicepreşedinta Kamala Harris, scrie Associated Press.

Săptămâna trecută, în cadrul unei convorbiri telefonice cu reporterii, Trump a fost întrebat dacă se va angaja să dezbată cu Harris cel puţin o dată. El a răspuns: „Oh, da, absolut. Aş vrea să o fac” şi a spus că există o obligaţie de a dezbate.

În interviul de luni, gazda Fox News, Laura Ingraham, l-a presat în mod repetat pe candidatul republican să spună dacă se va angaja sau nu la o dezbatere.

„Vreau să fac o dezbatere. Dar pot spune şi asta. Toată lumea ştie cine sunt eu. Şi acum oamenii ştiu cine este ea”, a spus Trump în timpul interviului, scrie CNBC.

El a continuat pentru un minut, spunând că orice dezbatere trebuie să aibă loc înainte de începerea votului anticipat în state, iar apoi a adăugat „Răspunsul este da (să aibă loc o dezbatere cu Harris – n.r.), dar pot, de asemenea, face un caz pentru a nu o face”.

Donald Trump fost nerăbdător să îl confrunte pe preşedintele Joe Biden în 27 iunie, după ce luni de zile a sugerat că Biden nu era pregătit mental pentru confruntare – sau pentru preşedinţie.

Echipa de campanie a lui Trump a declarat săptămâna trecută că „ar fi nepotrivit” să programeze o dezbatere împotriva Kamalei Harris, în contextul în care ea nu a fost încă nominalizată oficial candidatul democrat pentru alegerile prezidenţiale. De asemenea, nici Trump şi nici Biden nu erau candidaţii oficiali ai partidelor lor atunci când au dezbătut în iunie.