Fostul judecător CCR a fost întrebat de ce abia acum s-a pus problema legalităţii constituirii Completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că ele funcţionau în acest fel din 2014.
„Când nu avem rigoare în aplicarea legii, când aplicarea legii o facem în funcţie de persoanele cercetate sau trimise în judecată, când există o încordare între instituţii care aparţin diverselor segmente ale justiţiei, pot apărea şi astfel de cazuri. Eu sper ca de anul viitor lucrurile să intre în normal”, a declarat Toni Greblă, secretarul general Guvernului.
Întrebat dacă această situaţie ar ar putea fi un argument pentru lansarea unei amnistii, Toni Greblă a răspuns: „Sigur că e o situaţie atipică. De câţiva ani de zile, cele mai importante completuri ale înaltei curţi au funcţionat, au fost compuse altfel decât a prevăzut legea. Şi din acest punct de vedere cred că nişte măsuri minime reparatorii trebuie să existe. Care sunt acelea, nu aş putea să vi le spun eu”.
Precizările vin după ce magistraţii instanţei supreme au decis, luni, ca 25 de cauze ale completurilor de 5 judecători să fie amânate pe 14 ianuarie, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti privind anularea tragerii la sorţi a completurilor, din 9 noiembrie. Între procese se numără şi cel al lui Liviu Dragnea, dar şi cel al lui Toni Greblă, achitat în primă instanţă pentru fapte de corupţie.
La Completul numărul 1 de 5 judecători, care urma să intre în şedinţa de judecată din data de 3 decembrie, se află în apel cauzele lui Liviu Dragnea- apelul în dosarul anagajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, Sebastian Ghiţă – dosarul privind intervenţiile la vârful Poliţiei şi Parchetului Prahova, Victor Ponta – dosarul Turceni-Rovinari – şi cauza privindu-l pe actualul secretar general al Guvernului, Toni Greblă.