Elena Udrea, un parlamentar în vârstă de 36 de ani, căsătorită cu un controversat om de afaceri local, a primit în cadrul Guvernului român portofoliul Dezvoltării regionale.
Udrea, „care a pozat în bikini”, scrie publicaţia britanică în articolul intitulat „Da, doamnă ministru, aveţi un portofoliu mare”, va administra un buget de circa 3,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea locuinţelor, infrastructurii şi turismului în România. Totodată, o anchetă parlamentară, declanşată împotriva ei în timp ce deţinea funcţia de ministru al Turismului, a recomandat deschiderea unei anchete penale pe numele acesteia pentru utilizarea fondurilor publice. Udrea a respins acuzaţiile pe care le consideră motivate politic, iar procurorii au decis că acestea sunt nefondate.
Ea s-a afirmat ca o protejată a preşedintelui Traian Băsescu şi insistă că relaţia lor este „strict profesională”, adaugă publicaţia britanică.
„Este scandalos să i se ofere controlul asupra unei importante părţi a fondurilor UE în România”, susţine profesoara Alina Mungiu-Pippidi. „Ea are o relaţie specială cu preşedintele, iar profitul firmelor soţului ei a înflorit în actuala administraţie”, adaugă ea.
Bruxelles-ul a înfiinţat un sistem de monitorizare pentru combaterea corupţiei în România şi Bulgaria, care au aderat la UE în 2007.