„În loc să fie preocupat de respectarea promisiunilor electorale şi de măsurile anticriză, premierul Boc a dezvoltat o obsesie pentru imaginea Guvernului. Am văzut pasiunea sa pentru microfoane, după ce l-a luat pe cel al unui reporter tv, şi ne-am gândit să îi facem cadou un microfon la care să recite, acasă, în linişte, discursurile sale politice goale”, a spus preşedintele TNL Cluj-Napoca, Ioan Bâldea.
Potrivit acestuia, tinerii liberali clujeni au ales culoarea violet pentru ca Boc să se poată considera apărat de „atacurile energetice ale presei”.
Microfonul are şi un sistem de amplificare a vocii, dar are inclus şi un acompaniament muzical.
„Când se plictiseşte de discursuri, poate să şi cânte la microfon domnul premier, mai ales că îi place muzica populară şi, în special, piesa «Puşca şi cureaua lată»”, a afirmat liderul TNL Cluj-Napoca.
Microfonul a fost împachetat şi va fi trimis, joi, prin poştă, la Bucureşti, pe adresa Guvernului României.
Premierul Emil Boc a susţinut, miercurea trecută, că Antena 3 şi Realitatea TV „dezinformează” şi că, de aceea, Antena a fost amendată de CNA şi că, probabil, şi celălalt post „urmează”, în timpul acestei declaraţii el luând la un moment dat microfonul din mâna reporterului Realităţii TV.