Şedinţa de plen din Senat, încheiată cu respingerea programului de lucru pentru săptămâna viitoare

Publicat: 17 03. 2010, 14:09
Actualizat: 06 11. 2012, 15:08

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat, după ce senatorii au revenit din pauza de consultări, că s-a depăşit programul de lucru, astfel că, în conformitate cu Regulamentul, se supune votului programul de lucru pentru săptămâna viitoare.

Programul de lucru a fost supus votului, fiind respins cu 47 de voturi „împotrivă”, 34 favorabile şi o abţinere.

Mircea Geoană a comentat că acest vot este în contradicţie cu spiritul declaraţiilor din plen şi a anunţat încheierea şedinţei de plen.

Senatorii au luat în cursul zilei de miercuri două pauze de consultări, solicitate de PDL şi UDMR, pentru a se ajunge la un consens pe tema cererii de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, cea de-a doua fiind cerută pentru a se rezolva impasul creat de solicitarea independenţilor de a avea un loc în Comisia de Regulament.

Ultima pauză de consultări a fost luată cu o jumătate de oră înaintea expirării programului de lucru, în care senatorii PDL, UDMR şi independenţi, pe de o parte, şi cei ai PSD şi PNL, pe de altă parte, s-au contrazis în interpretarea Regulamentului, fără a vota nici măcar ordinea de zi.