DOVADA că ordinul care acoperă „circulara 666” a fost trimis la Monitorul Oficial abia luni, şi nu vineri cum a susţinut ministrul Educaţiei. DOCUMENT

Situaţie incredibilă la Ministerul Educaţiei unde ministrul Pavel Năstase şi secretarul de stat Liviu Pop se încurcă în explicaţii pentru a acoperi gafa legală pe care au făcut-o vineri, trimitând inspectoratelor o circulară cu o derogare de la lege privind numirea directorilor de şcoli care au picat concursul, deşi acest lucru era imposibil, scrie Gândul.

Urmărește
2225 afișări
Imaginea articolului DOVADA că ordinul care acoperă „circulara 666” a fost trimis la Monitorul Oficial abia luni, şi nu vineri cum a susţinut ministrul Educaţiei. DOCUMENT
După ce au susţinut că ordinul care acoperea legal circulara, deşi, potrivit declaraţiilor oficiale, nu exista duminică, fusese semnat de vineri şi trimis la Monitorul Oficial în aceeaşi zi, dar nu fusese publicat pentru că cei de Mof erau „aglomeraţi”, instituţia care publică actele oficiale a informat, într-un răspuns pentru Gândul, că documentul a ajuns la Monitorul Oficial, de fapt luni, când a şi fost publicat. 

 

Confruntat cu această situaţie, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, o să la întors deşi anterior declarase că „ordinul a fost trimis vineri, dar s-a publicat în Monitorul Oficial luni. A fost weekendul, în plus şi ei sunt aglomeraţi acolo şi nu pot publica chiar imediat ceea ce primesc”. „Da, luni a fost transmis şi luni a fost publicat, pentru că noi l-am emis aici în data de 6, după care secretarul general l-a transmis, pentru că era sâmbătă - duminică şi erau zile libere, secretarul general l-a transmis de aici de la Minister către Secretariatul General pentru a fi publicat în Monitorul Oficial”, a declarat el pentru Gândul. 

VEZI AICI DOVADA

Cum s-au încurcat ministrul şi secretarul de stat în declaraţii

Vineri, 6 ianuarie, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, şi-a pus semnătura, alături de secretarul de stat Liviu Pop, pe o notă în care dă mână liberă inspectoratelor de a-i repune în posturi pe directorii şi directorii adjuncţi de şcoli care nu au promovat concursul sau care nu s-au prezentat la testare. Situaţia este valabilă pentru numirile prin detaşare în interesul învăţământului, în cazurile în care până acum nu s-au emis decizii în acest sens.  Nota a fost semnată exact în ziua când expira termenul pentru numirile pentru posturile neocupate din învăţământ. Potrivit metodologiei adoptate prin ordinul 5080/2016 de fostul ministru Mircea Dumitru, repunerea în funcţie era interzisă numirea persoanelor care până la data organizării concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct şi nu au participat la concurs sau au fost respinse. Nota prevede tocmai o derogare de la această prevedere.

Contactat duminică, 8 ianuarie, de gândul, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a susţinut însă că situaţia era una de criză şi trebuia găsită o soluţie de vineri până luni ca posturile să fie ocupate. Întrebat de ce nu s-a emis un ordin de ministru, Pop a declarat că va veni şi acesta luni, însă o zi era prea puţin pentru toate modificările care trebuie făcute. 

„Posibil ca luni să se emită un ordin de ministru în acest sens. Legea educaţiei fiind modificată, mai sunt şi alte lucruri care trebuie modificate prin ordin de ministru. A face într-o zi un ordin de ministru cu toate articolele care trebuie modificate, în baza unor legi care s-au modificat de Parlament însemna foarte mult timp. Cred că ăsta a fost motivul pentru care, pentru început, s-a dat această notă, urmând, cred eu, ca luni să fie şi un ordin de ministru în acest sens. (...) Cert e că vineri, când am preluat mandatul, 666 de unităţi şcolare nu aveau directori sau directori adjuncţi. În condiţiile în care luni încep cursurile, trebuia găsită o soluţie, de vineri până luni, de a acoperi acoperi 666 de unităţi şcolare. Vă întreb, dacă sunteţi mamă şi aveţi copil şi merge la şcoală şi nu ştiţi cine conduce şcoala luni nu ştiu dacă e chiar bine”, a declarat Pop, duminică, pentru gândul

Contactat marţi, 10 ianuarie, de gândul, secretarul de stat  a avut o altă variantă, susţinând că, de fapt, ordinul a fost semnat de vineri. 

„L-am semnat, nu ştiu când l-am înregistrat la registratură, chiar nu m-am uitat la dată. S-a semnat vineri, dar nu s-au făcut toate modificările şi s-a dat varianta cu acest articol către Monitorul Oficial. (...) Noi ne aşteptam ca vineri să se publice în Monitorul Oficial, am înţeles că nu se putea publica decât luni. Asta înseamnă că se dă când se publică în Monitorul Oficial. (...) De aceea nu s-a dat în notă ordin că până nu se publică în Monitorul Oficial nu există. Ordin da înseamnă când e în Monitorul Oficial, nu când îl semnez eu la birou”, a declarat Liviu Pop.

Întrebat de ce nu a precizat duminică, când a fost contactat, că ordinul este semnat, dar nu e publicat în Monitorul Oficial, deşi întrebarea gândul a fost explicită: de ce nu s-a emis un ordin de ministru şi s-a dat o notă?, secretarul de stat a răspuns: „Poate m-am exprimat eu deficitar, îmi cer scuze”. 

La rândul său, tot marţi, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a susţinut că ordinul a plecat vineri la Monitorul Oficial, dar nu a fost publicat decât luni. Cu toate acestea, surse din minister declaraseră pentru gândul că ordinul ar fi plecat la Monitorul Oficial abia luni, când a şi fost publicat.

Ordinul a fost trimis vineri, dar s-a publicat în Monitorul Oficial ieri(luni-n.r). A fost weekendul, în plus şi ei sunt aglomeraţi acolo şi nu pot publica chiar imediat ceea ce primesc. El a fost discutat cu inspectorii generali şi după aceea a fost promovat ca ordin de ministru şi a fost înregistrat cu data de vineri aici, la noi şi a fost trimis apoi la Monitor şi Monitorul Oficial l-a publicat ieri. Iar inspectorii generali au dat aceste decizii de ocupare a funcţiilor vacante ieri, pentru că nici ei nu aveau timp în weekend să convoace consilii de administraţie, consilii profesorale”, a declarat Năstase. 

După ce gândul a primit miercuri, 11 ianuarie, răspuns oficial de la Monitorul Oficial că documentul a ajuns aici abia luni, ministrul Educaţiei a avut o altă variantă. 

,,Da, luni a fost transmis şi luni a fost publicat, pentru că noi l-am emis aici în data de 6, după care secretarul general l-a transmis, pentru că era sâmbătă - duminică şi erau zile libere, secretarul general l-a transmis de aici de la Minister către Secretariatul General pentru a fi publicat în Monitorul Oficial. Ordinul a fost emis de noi, de aici, din interior, pe data de 6. Ministerul a emis ordinul în urma video-conferinţei de vineri, cu inspectorii generali. Am dat întâi o notă către inspectorii generali, am avut apoi o video-conferinţă cu ei, în urma acesteia s-a emis ordinul de ministru, iar Ordinul a fost trimis luni către Monitorul Oficial, pentru că a fost sâmbătă-duminică şi nu aveam când îl trimite. În interiorul Ministerului, însă, a fost emis vineri, în data de 6 ianuarie" a declarat pentru ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici