Liviu Dragnea: Partidul a decis aproape în unanimitate să rămân la şefia PSD. Discuţia, reluată după locale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri că partidul a decis ''aproape'' în unanimitate ca el să rămână la conducerea social-democraţilor pentru a gestiona campania electorală, precizând că discuţia va fi reluată după alegerile locale.

Urmărește
4339 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea: Partidul a decis aproape în unanimitate să rămân la şefia PSD. Discuţia, reluată după locale

Dragnea: Am decis aproape în unanimitate să rămân la şefia PSD. Discuţia, reluată după locale (Imagine Octav Ganea / Mediafax Foto)

Deşi a afirmat că nu comentează decizia instanţei, Dragnea a afirmat că aceasta este ''profund nedreaptă''. El a precizat că ceea ce l-a interesat să afle de la colegii din partid ''dincolo de solidaritatea firească, omenească'' a fost opinia lor faţă de o eventuală retragere a sa în plină campanie electorală.

Părerea majorităţii ''aproape unanimă'' a fost că o retragere poate să destabilizeze toate structurile de partid şi PSD să nu obţină scorul preconizat, a subliniat preşedintele PSD.

''Decizia, părerea majorităţii, aproape unanimă, a fost că o retragere a mea poate să destabilizeze toate activităţile de campanie şi poate face ca PSD să nu obţină la aceste alegeri scorul pe care îl previzionăm cu toţii şi care este deja perceput de marea majoritate a celor care urmăresc fenomenul electoral'', a spus el.

''Am decis să rămân în continuare în această funcţie, să gestionez campania electorală'', a adăugat Dragnea, anunţând că această decizie ''la cald, poate chiar fierbinte'' va fi repusă în discuţie după locale când se vor discuta ''chestiuni mai profunde''.

''După alegerile locale cred că trebuie să facem o discuţie despre chestiuni mai profunde din PSD, despre o analiză a fiecăruia din conducerea partidului, de implicarea fiecăruia, de aportul adus de fiecare membru din conducerea partidului la campania electorală şi la bunul mers al acestui partid. Atunci vom lua mai multe decizii, nu numai o decizie în ceea ce mă priveşte'', a accentuat Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, adică dublu decât în primă instanţă, în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici