Dragnea: Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecţii de onoare şi demnitate de la conducerea PNL

Publicat: 15 05. 2015, 16:16
Actualizat: 10 04. 2020, 14:14

„Am citit, nu cu foarte mare surprindere, comunicatul celor de la PNL, care cereau premierului să mă demită după ce eu îmi prezentasem demisia. Demisia a fost prezentată dimineaţa, la ora 10.00. Cu foarte mult respect, chiar nu pot lua lecţii de onoare şi demnitate de la actuala conducere a PNL. Niciodată !”, a spus Dragnea.

Partidul Naţional Liberal a transmis anterior, înainte ca Dragnea să îşi anunţe public demisia, că Liviu Dragnea trebuie să demisioneze urgent din Guvern, după decizia instanţei de condamnare la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul Fraudă la referendum, pentru că afectează grav imaginea României, în caz contrar premierul fiind obligat să îl demită.

Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă.