Dragnea: Dacă vorbeşti să desfiinţezi comune şi judeţe deja destabilizezi administrativ România
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi seară, într-o conferinţă de presă la Reghin, că proiectul de desfinţare a unor comune este de natură să destabilizeze administrativ România.
Dragnea: Dacă vorbeşti să desfiinţezi comune şi judeţe deja destabilizezi administrativ România (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Dragnea a spus că PSD are întocmit un program de reorganizare şi descentralizare a României, "complet diferit faţă de ce prezintă actuala putere", dar nu a dorit să îl prezinte, spunând doar că social-democraţii "vin cu soluţii care fac ca România să fie guvernată mai uşor".
El a criticat proiectul de desfiinţare a unor comune, apreciind că acesta este de natură să destabilizeze administrativ România.
"Ei discută de desfiinţare de comune, desfiinţare de judeţe şi asta este o abordare a unor oameni politici care nu înţeleg ce înseamnă un sistem public. În momentul în care vrei să desfiinţezi nişte comune, măreşti distanţa dintre cetăţeni şi sistem, dintre cetăţean şi cel care trebuie să ia decizii. Unul dintre cele mai importante sentimente ale omului îl reprezintă sentimentul de apartenenţă la comunitate. Şi ei vor să rupă aceste comunităţi, vor să dezrădăcineze oameni. Nu aşa se face reforma statului şi nu aşa se fac economii la buget. Asta este o abordare mult mai puţin decât o abordare contabilă", a spus Dragnea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
-
Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
Acesta şi-a exprimat speranţa şi convingerea că nu va trece o astfel de lege, "care sigur are şi conotaţii UDMR-iste", arătând că problema cea mai mare ar fi să se destabilizeze administrativ România.
"Dacă vorbeşti să desfiinţezi comune şi judeţe deja destabilizezi administrativ România, care este destabilizată şi din punct de vedere economic şi social, şi chiar politic", a conchis el.
Potrivit unui proiect legislativ depus la Senat, comunele şi oraşele cu mai puţin de 5.000, respectiv 10.000 de cetăţeni ar putea fi comasate cu alte localităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO