Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la întrunirea PMP din Parlament, că partide de tip Fidesz contribuie la dezbinarea Europei.
„Ştiu că sunt mulţi români care admiră poziţiile lui Orban. Zic «ăsta da bărbat politic! Îşi apără ţara.» Este un fals uriaş. Vă spun ca om care a lucrat la Tratatul de la Lisabona, articol cu articol timp de doi ani alături de ceilalţi şefi de stat şi de Guvern.(…) Degeaba vin după ce am semnat tratatul şi am spus că sunt de acord cu tratatul UE, vin şi spun eu mă trezesc să fiu naţionalist. Asta nu face decât să fragmenteze UE, să ducă la centrifugarea statelor, fiecare după regula lui”, a spus fostul preşedinte al României.
Acesta a spus că populismul practicat de politicieni precum Viktor Orban este un pericol la adresa Uniunii Europene.
„Fie că e Orban la Budapesta sau Salvini la Roma. Marele pericol al UE este populismul, iar Viktor Orban şi partidul lui sunt reprezentative din acest punct de vedere. De la indivizi ca Viktor Orban au început războaie în Europa”, a mai afirmat preşedintele onorific PMP.