Dragnea: Este prematur să se discute despre înregistrarea la tribunal a unei alianţe PSD-PNL

Publicat: 27 05. 2010, 17:55
Actualizat: 06 11. 2012, 22:22

Liviu Dragnea, aflat joi la Craiova, pentru a participa la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Dolj, a declarat că UDMR, alături de PC, ar trebui să se gândească la o opoziţie unită faţă de actuala guvernare.

„Nu este nicio noutate în privinţa unor astfel de discuţii, legate de o alianţă. Sunt discuţii informale, purtate până acum. Eu cred că şi UDMR ar trebui să se mai gândească serios dacă mai cauţionează dezastrul acestei guvernări, la fel cum ar trebui să se gândească şi Partidul Conservator. Şi eu am mai zis, şi Victor Ponta a mai spus, despre ideea unei opoziţii unite pentru a încerca, împreună cu populaţia, să ne gândim serios cum stopăm aceste abuzuri”, a declarat Dragnea.

El apreciază că măsurile anticriză prin care se propun diminuări ale veniturilor salariale în sistemul bugetar sau ale pensiilor reprezintă un prim pas spre dictatură.

„Mai ales că după ultimul gest al Guvernului putem discuta despre un pas serios spre dictatură. Pentru că restrângerea drepturilor cetăţeneşti înseamnă paşi către o dictatură. Acest gest poate constitui mai târziu o umbrelă şi pentru alte lucruri care pot deranja actuala putere”, a mai spus Dragnea.

Întrebat dacă propunerea pe care Miron Mitrea a făcut-o pe blogul său, legată de înregistrarea la tribunal a unei alianţe politice a PSD şi PNL, secretarul general al PSD a spus:

E prematur să discutăm despre acest subiect. Cred că ar trebui să se gândească toţi oamenii politici din opoziţie, în mod special cei care conduc partidele de opoziţie, să se ridice puţin deasupra propriilor orgolii şi poate puţin şi deasupra ideologiei proprii şi, cu multă înţelepciune, să poată discuta despre o construcţie politică menită să scoată România din criză. România nu este doar parte din criza globală, ci este chiar o criză de incompetenţă. La ora asta, toate structurile statului sunt mobilate cu oameni incompetenţi, având o singură calitate: carnetul portocaliu”.

Senatorul PSD Miron Mitrea susţine, pe blogul său, că PSD şi PNL ar trebui să constituie Alianţa pentru Salvarea României, care să fie înregistrată la tribunal şi să suţină candidaţi comuni la alegerile locale şi parlamentare din 2012 sau la eventualele alegeri anticipate.