- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (21.09.2017, 16:31)
- Adrian Ilie
Dragnea: Eu şi Sorin Grindeanu am aflat din presă despre achiziţia rachetelor Patriot
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, într-un interviu pentru DC News, că el şi premierul Sorin Grindeanu, au aflat din presă despre intenţia statului român de a achiziţiona rachete Patriot, Dragnea afirmând că asemenea angajamente nu pot fi luate fără a fi discutate în prealabil în ţară.
Urmărește
653 afișări
Dragnea: Eu şi Sorin Grindeanu am aflat din presă despre achiziţia rachetelor Patriot
Liviu Dragnea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nivelul redus al comunicării cu Administraţia Prezidenţială, unul dintre motive fiind lipsa de consultare cu Guvernul atunci când s-a luat decizia achiziţionării rachetelor americane Patriot.
”Eu, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al PSD, şi premierul de atunci, Sorin Grindeanu, am aflat din presă că România vrea să ia rachete Patriot. Ne-am sunat şi ne întrebam unul pe altul unde s-a decis asta (...) Amândoi am fost foarte supăraţi în acea zi. Ministrul Apărării (Gabriel Leş - n.red.) ne-a spus că a ieşit cu informaţia asta şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă care şi el a zis că a ieşit nu ştiu ce secretar de stat”, a declarat Dragnea, adăugând că acel episod a contat în decizia de înlocuire din funcţia de ministru a lui Leş.
”Nu se face aşa, că nu discutăm să cumpărăm trei biciclete”, a spus liderul PSD.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
El a avertizat că subiecte importante precum achiziţia de armament trebuie analizate de toţi factorii de decizie înainte de anunţarea unor decizii. ”E foarte bine că oficiali ai statului român îşi iau angajamente şi e bine ca aceste angajamente să fie discutate dinainte, în ţară. S-ar putea vreodată ca cineva să-şi ia un angajament şi să constate că ţara nu poate sau că-şi luase alt angajament. Cu astfel de teme, cu o magnitudine uriaşă, nu e bine să ne jucăm”, a mai spus Dragnea.
Informaţiile privind achiziţionarea rachetelor Patriot au apărut în aprilie când MApN a trimis o cerere către Guvernul SUA în care îşi exprimă disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmând ca procedurile de achiziţie să fie demarate anul acesta. Secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, a afirmat că s-a trimis o solicitare către Biroul de Cooperare în domeniul Apărării din România din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, prin care România se declară interesată să achiziţioneze rachete de tip Patriot, urmând ca cererea să ajungă la guvernul american. Şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, s-a declarat optimist că procedurile de achiziţie pot fi demarate în acest an.
Modul în care a fost făcut anunţul a provocat iritarea atât a lui Dragnea, cât şi a lui Grindeanu. „Ce nu mi-a plăcut astăzi (20 aprilie – n.r.) a fost declaraţia - nu ştiu dacă a fost astăzi sau ieri - declaraţia şefului Statului Major care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştepte derularea procedurilor, totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare. Poate şi ministrul Apărării se gândeşte la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puţine declaraţii şi mai multă acţiune cred că este mai bine”, a spus Dragnea la Antena 3.
În aceeaşi zi, şi Grindeanu îşi avertizase miniştrii în privinţa comunicării publice. "Un ultim lucru, ca şi precizare legată de dumneavoastră, echipa mea. Nu-mi doresc - şi am şi cerut să se facă o inventariere - ca altcineva decât cei care sunt titularii pe posturi să discute despre lucruri care ţin de alte ministere. Nu vreau să aflu despre investiţii la Ministerul Apărării decât din declaraţii ale ministrului Apărării. Suntem clari?!", s-a adresat Grindeanu miniştrilor, la începutul şedinţei Executivului.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat, pe 11 iulie , o posibilă vânzarea a unor sisteme antiaeriene şi antibalistice de tip Patriot către România, în valoare de aproximativ 3,9 miliarde de dolari.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria