Dragnea, în plenul Camerei: Băsescu şi Udrea mint. Nu ştiu exact cine începe şi cine termină
„În guvernările Ponta am absorbit peste un miliard de Euro. E o diferenţă de la unu la zece. Măsurile care au fost luate şi care au determinat acest grad foarte mare de absorbţie au fost generate de înlocuirea mecanismului de rambursare cu mecanismul de decontare. Este un mecanism pe care şi dumneavoastră puteaţi să-l folosiţi, pentru că am auzit, începând de la şeful statului şi terminând cu doamna Udrea – sau, mă rog, nu ştiu exact cine începe, cine termină – că noi am alocat bani numai pe contractele semnate de dumneavoastră şi plătim facturile emise în perioada dumneavoastră”, a spus Dragnea, la tribuna Camerei Deputaţilor, la dezbaterea privind fondurile europene.
El a precizat că afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu şi de către deputatul Elena Udrea cu privire la alocările de fonduri reprezintă „o mare minciună”.
„Este o mare miniciună. Pe de-o parte, noi am semnat numai la programul nostru sute de milioane de Euro contracte iar, pe de altă parte, practic asta este o afirmaţie care vă acuză. Vă acuzaţi singuri, pentru că dumneavoastră spuneţi că nu aţi fost în stare să absorbiţi miliarde de Euro exact în anii de criză prin care a trecut România. Miliardele de Euro, dacă ar fi fost absorbiţi, poate nu ar fi fost nevoie să se ajungă la tăierile de salarii, la încercarea de tăiere a pensiilor, la mărirea TVA”, a adăugat Dragnea.