„În primul rând, Iohannis ieri şi vineri s-a făcut de râs. Asta este prima constatare a mea. Prima dată s-a umplut de ridicol cu contestarea la CCR a plecării în concediu a doamnei premier şi ieri a fost apogeul ridicolului. O serie întreagă de minciuni, a mai făcut şi două dezacorduri. Este din ce în ce mai disperat, pentru că acum câteva luni de zile, nici măcar nu îl interesa PNL. Spunea că va ieşi preşedinte pentru că nu avea contracandidat. Ulterior am realizat că cine va fi contracandidat îl va rezolva cu statul paralel. Vede că nu mai are susţinere în stradă, pentru că mase mari de oameni nu se mai lasă incitaţi de provocările lui. Are o foarte mare problemă, pentru că în primul rând el nu mai are bază electorală. Şi-a construit-o pe o minciună şi o gogoaşă mediatică umflată de statul paralel, cu lupta împotriva corupţiei, pentru că a călcat în picioare CCR şi după 30 de zile a decis revocarea doamnei Kovesi de la DNA. E agitat, vede că se mişcă Cioloş, un alt candidat la prezidenţiale şi singurul partid rămas este PNL”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.
Liderul PSD a spus că şeful statului le-ar fi spus liberalilor că el conduce PNL.
„I-a chemat la Cotroceni. Au ieşit pe surse multe informaţii despre discuţia de acolo. Le-a spus din acel moment că el va conduce PNL, nici Orban, nici ceilalţi. A dat sarcină să atragă alte partide şi le-a spus – «mie lăsaţi-mi personal ALDE, că negociez cu ei să iasă din coaliţie»”, a mai spus Liviu Dragnea.