- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (28.04.2014, 18:43)
- Liviu Dadacus
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dragnea, lui Antonescu: La PSD nu ţine cu ameninţări, nu ne speriem
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis, luni, liderului liberal Crin Antonescu faptul că la PSD "nu ţine" cu ameninţări şi că social-democraţii nu se sperie.
Urmărește
348 afișări
Crin Antonescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)
Solicitat să comenteze afirmaţiile lui Crin Antonescu privind faptul că social-democraţii vor ajunge să-l regrete pe Traian Băsescu, Dragnea a răspuns că social-democraţii nu-l vor regreta niciodată pe Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
"Afirmaţiile domnului Crin nu reprezintă atacuri la adresa PSD sau a lui Victor Ponta, ci reprezintă o declaraţie de intenţie prin care ne anunţă pe noi, toţi românii, că vrea să fie mai rău decât Traian Băsescu. Noi niciodată nu-l vom regreta pe Traian Băsescu. Vreau să-i spun domnului Crin Antonescu, fostul nostru camarad, că nu ţine cu ameninţări la PSD, nu ne speriem", a precizat Dragnea.
El a spus că PSD nu e un partid fricos, căruia să-i fie frică să candideze sub propria siglă.
"Noi am fost patru partide în USL, iar din cele patru a plecat aproape un partid, Crin Antonescu şi o parte din membrii PNL, pentru că o mare parte din membrii PNL în continuare susţin, chiar dacă nu oficial, ideea păstrării USL. Noi credem că USL trăieşte, iar obiectivele pe care le-am asumat ca USL şi le-am prezentat în 2012, în continuare vrem să le atingem", a spus Dragnea.
El a mai spus că afirmaţia lui Antonescu privind faptul că decizia candidaturii lui Ponta la prezidenţiale ar fi fost luată înainte de ruperea USL este "o minciună".
"E o minciună. Crin Antonescu, atunci când a fugit din USL, trebuia să se gândească că PSD nu o să stea să plângă pe umărul cuiva", a spus Dragnea.
El a mai arătat, solicitat să comenteze apelativul "puşlamale roşii", adresat de Antonescu social-democraţilor, că îi va lăsa pe cetăţenii din Teleorman, la care a fost cu liderul liberalilor având în spate sigla PSD, să aprecieze acest apelativ.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, duminică, de la Ploieşti, premierului Victor Ponta mesajul: "Ai să-l regreţi pe Băsescu", explicând că, dacă el va ajunge preşedintele ţării, nu va face pacturi de coabitare, iar Ponta nu va mai face parte din guvern.
Prezent, duminică după-amiază, la Ploieşti, unde a participat la lansarea candidaţilor liberali la alegerile europarlamentare, preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a criticat dur pe Victor Ponta, transmiţându-i că îl va regreta pe Traian Băsescu.
"Dacă luăm peste 20 la sută, tot acest circ pe care-l fac acum pesediştii aşa cum ştiu ei şi cu acoliţii lor se va transforma într-o chestiune tristă pentru ei. Pentru că în acel moment Partidul Naţional Liberal va face clar pentru toată societatea românească, pentru toate interesele, pentru toate grupurile, pentru toate opţiunile că România nu e condamnată să intre iar pe mâna acestor puşlamale roşii, că există o alternativă şi va începe o bătălie adevărată care de această dată va fi foarte clară: între ei şi noi. (…) Şi vor urma alegeri prezidenţiale şi vom avea un preşedinte liberal şi sperând să fiu acel preşedinte liberal îi spun lui Victor Ponta de pe acum: ai simţit ceva, ai să-l regreţi pe Băsescu. Dar ai să-l regreţi pe Băsescu dintr-un singur motiv: acela că, dacă eu ajung preşedinte, nu fac pact de coabitare pentru că mie îmi ajunge Constituţia, îmi ajung legile ţării şi îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung preşedinte. Nu am nevoie de coabitări, nu am nevoie de baroni, nu am nevoie de Ghiţă", a spus Crin Antonescu în faţa membrilor PNL aflaţi la Ploieşti.
Liderul liberal a continuat, spunând că dacă va fi ales preşedinte se va forma un nou guvern din care Victor Ponta nu va mai face parte.
"Nu ştiu dacă vor mai striga atunci că USL trăieşte sau nu, dar o să se mai întâmple ceva şi anume va exista o altă majoritate în Parlament, ca atare un alt Guvern care nu-l va mai cuprinde pe domnul Ponta, îi ajunge un guvern în care a lucrat sub conducerea lui Emil Boc şi un guvern în care a lucrat conducându-l", a mai spus Antonescu.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe