Dragnea: Nu am nicio garanţie că Băsescu va accepta nominalizarea mea

Publicat: 19 01. 2009, 17:11
Actualizat: 06 11. 2012, 09:12

Întrebat de jurnalişti dacă are vreo garanţie că preşedintele Traian Băsescu va fi de acord cu propunerea formulată de PSD pentru preluarea portofoliului Administraţiei şi Internelor, Dragnea a răspuns: "Nicio garanţie.Vom urma procedura prevăzută de Protocol (dintre PDL şi PSD- n.r.) şi de Constituţie. Cred că preşedintele va fi de acord".

Dragnea a afirmat, după nominalizarea făcută de Comitetul Executiv Naţional al PSD, că se simte "deosebit de onorat" de încrederea acordată de preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi de toţi membrii CExN care au fost de acord cu nominalizarea lui pentru MAI.

"“Acest sprijin este copleşitor şi mă obligă", a spus el.

Dragnea a afirmat că ultima săptămână a fost una dificilă, în care a primit multe telefoane şi mesaje de la colegi de partid, primari şi consilieri şi chiar şi de la membri ai altor partide, fiind încurajat să accepte să preia funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.

El a expus ca principale obiective ale mandatului său siguranţa copiilor în şcoli, siguranţa ceţăţenilor pe stradă, descentralizarea şi reforma administraţiei.

"Am considerat că bruma de experienţă pe care o am poate ajuta în descentralizarea adevărată a structurilor administraţiei", a mai afirmat Dragnea.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, luni, în unanimitate, la propunerea BPN, ca Liviu Dragnea să fie candidatul pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în urma demisiei lui Gabriel Oprea.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, la finalul şedinţei CExN, că a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Emil Boc, după decizia BPN de a-l propune pe Liviu Dragnea la şefia MAI, în care i-a informat despre această nominalizare.

Citeşte şi:

Dragnea, desemnat de PSD ministru al Internelor

Geoană: Am avut o discuţie cu preşedintele şi cu premierul despre desemnarea lui Dragnea

Vezi aici biografia noului ministru de Interne, Liviu Dragnea

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a demisionat din funcţie

Gabriel Oprea a demisionat din PSD

Gabriel Oprea a demisionat de la conducerea PSD Ilfov