Dragnea: Nu îi găsim adeziunea lui Sturzu, nu ştim dacă avea de unde să demisioneze din PSD
„Încearcă colegii mei de la Secretariatului General să afle de unde şi-a dat demisia, că nu ştim dacă avea de unde să îşi dea demisia. Nu i se găseşte adeziunea, dar probabil că până la urmă o vor găsi”, a spus Dragnea, solicitat să comenteze demisia lui Sturzu din PSD.
Lideru PSD a afirmat că acesta ar fi un „caz unic în lume ca cineva care nu a fost membru PSD să fie şef la TSD şi să mai şi candideze deputat în 2012”. Cu toate acestea, Dragnea a adăugat că i-a rugat pe colegii săi să verifice în continuare şi probabil că această adeziune va fi găsită. Social-democratul nu a vrut să comenteze demisia lui Sturzu, afirmând că a fost „sfătuit” să se abţină de la declaraţii.
Mihai Sturzu şi-a depus, luni, demisia din PSD la grupul parlamentar din Camera Deputaţilor, acuzându-l pe liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, că face caracterizări „staliniste” şi precizând că s-ar întoarce numai într-un „PSD reformat, cu altă siglă şi alt nume”.
„Mi-am depus demisia şi am aflat că există încă o procedură, astfel încât mi-am depus două demisii. Încă o demisie din calitatea de membru al grupului social-democrat din Camera Deputaţilor. Atâta timp cât PSD refuză să se reformeze, refuză să se distanţeze de comunism, de corupţie, eu nu pot să mai fac parte din această construcţie politică”, a declarat Mihai Sturzu, luni, în Parlament.
Totodată fostul deputat PSD l-a caracterizat pe liderul partidului, Liviu Dragnea, ca fiind „trădător”.
„Dacă eu sau Victor Ponta avem caractere urâte, omul care l-a trădat pe Traian Băsescu şi a venit lângă Adrian Năstase, l-a trădat mai târziu pe Adrian Năstase pentru a-l susţine pe Mircea Geoană, a pierdut alegerile prezidenţiale alături de Mircea Geoană ca sa-l susţină pe Victor Ponta, a pierdut alegerile lui Victor Ponta la prezidenţiale pentru ca mai târziu să fie cel care anunţă demisia lui Victor Ponta, atunci eu cred că acest om are un <
Întrebat ce planuri are pentru viitor, Sturzu a precizat că intenţionează să rămână în Parlament, dar nu se va afilia niciunui partid, arătând însă că s-ar întoarce într-un „PSD reformat, cu un alt nume şi altă siglă”.
Mihai Sturzu şi-a anunţat demisia din partid în timpul congresului TSD care a avut loc sâmbătă, după ce i-a cerut lui Liviu Dragnea să să se suspende din funcţia de preşedinte al PSD din cauza condamnării sale în dosarul „Referendumul“. În replică, Liviu Dragnea a răspuns atacurilor lansate de Sturzu dezvăluindu-le tinerilor de la congresul TSD că fostul lor lider i-ar fi propus să se folosească în scop electoral de emoţia tragediei de la Colectiv.