Dragnea: Nu ştim dacă Marian Munteanu va rămâne candidatul PNL. Parcă ar fi povestea Petrică şi lupul

Publicat: 13 04. 2016, 16:06
Actualizat: 09 05. 2018, 13:49

„Aş vrea să nu comentez deocamdată pentru că am vorbit şi cu colegii mei. Am vrea să comentăm după ce se încheie perioada de depunere a candidaturilor pentru că nu suntem siguri că rămâne domnul Marian Munteanu la PNL. Este a treia variantă şi deja este ca în povestea cu Petrică şi lupul. Aşteptăm şi, la final, vom avea un punct de vedere. (…) A fost domnul Buşoi, domnul Orban, acum au venit cu a treia variantă. Nu am de unde să ştiu, fiind deja a treia variantă suntem rezervaţi şi poate ne interesează să mai şi rămână”, a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a spus că PSD nu o va înlocui pe Gabriela Firea în cursa pentru Primăria Bucureşti, afirmând că zvonul a fost lansat de liberali.

„Am înţeles şi încercarea lor disperată şi ieftină de a arunca pe piaţă, imediat după ce au început ei discuţiile pentru schimbarea candidaturii că o schimbăm şi noi pe Gabriela Firea. Noi mergem în continuare cu Gabriela Vrânceanu Firea”, a comentat Dragnea.

Liderul PSD a mai afirmat că a sfătuit-o pe Gabriela Firea să discute cu bucureştenii şi să se preocupe mai puţin de contracandidaţi. „Am înţeles că marele lor proiect pe Bucureşti suntem noi. Le urăm succes. Noi avem mereu o abordare pozitivă”, a conchis Dragnea.