Dragnea: Nu vreau să colaborez cu preşedintele pe tema Justiţiei pentru că nu am atribuţii aici

Publicat: 20 02. 2018, 16:54
Actualizat: 31 03. 2020, 08:31

Întrebat dacă şi-a schimbat strategia referitor la prezenţa sa la Cotroceni, Dragnea a răspuns: „Mi-am schimbat-o pentru că, între timp, a apărut al treilea Guvern şi am fost obligat să merg acolo de conjunctura respectivă”.

Chestionat dacă la întâlnirea cu Iohannis s-a vorbit despre Justiţie, liderul PSD a precizat: „Eu nu am atins tema justiţiei, nu vreau să colaborez cu preşedintele pe tema justiţiei pentru că eu nu am atribuţii aici”.

„Această discuţie a fost necesară pentru că eu o cer de un an de zile. Dacă Preşedinţia, Guvernul, Parlamenul nu au o abodare unitară, nu există o coordonare în toate activităţile noastre, pe linie externă – că fiecare, şi Parlamentul are o componentă externă, Guvernul are o componentă externă, Preşedinţia are o componentă externă serioasă – dacă nu există o coordonare în aceste activităţi, nu e bine pentru noi ca stat”, a explicat Dragnea.