Dragnea: Preşedintele PSD va fi ales prin votul tuturor membrilor de partid

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarant, sâmbătă, la Braşov, că pentru prima dată, preşedintele organizaţiei va fi votat de către toţi membrii de partid, prin vot individual, iar simpatizanţii partidului vor avea şansă să îşi exprime opţiunile în cadrul unor chestionare.

Urmărește
91 afișări
Imaginea articolului Dragnea: Preşedintele PSD va fi ales prin votul tuturor membrilor de partid

Dragnea: Preşedintele PSD va fi ales prin votul tuturor membrilor de partid (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

Dragnea a spus, la Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Braşov, la Hotel Aro Palace, că luni, în Comitetul Executiv, se va stabili regulamentul de organizare a alegerilor şi că va fi pentru prima dată când preşedintele organizaţiei se va alege de către toţi membrii de partid.

"Pentru prima dată, preşedintele PSD va fi ales prin votul tuturor membrilor de partid. Nu e obligtoriu să fie toţi prezenţi, dacă nu sunt în ţară sau dacă nu pot veni la vot din diferite motive, dar se dă posibilitatea tuturor să voteze. Se vor organiza secţii de vot în fiecare localitate şi oamenii vor primi buletine de vot, va fi o comisie la nivel central şi la nivel judeţean“, a spus Dragnea.

Liderul PSD a mai precizat că se va da posibilitatea şi simpatizanţilor, care nu sunt membri de partid, să se exprime.

"Ei nu vor avea drept de vot, dar îşi vor putea exprima opţiunile în cadrul unor chestionare. În acest fel, din punct de vedere al pregătirii pentru alegeri, veţi avea o radiografie a nivelului de pregătire organizaţionalşă pentru fiecare candidat“, a mai spus Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici