Prima pagină » Politic » Dragnea: Se impune o evaluare a membrilor Guvernului, care se poate termina cu sau fără o remaniere

Dragnea: Se impune o evaluare a membrilor Guvernului, care se poate termina cu sau fără o remaniere

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a discutat cu premierul Victor Ponta despre efectuarea unei analize asupra activităţii Guvernului, care poate duce şi la o eventuală remaniere până la sfârşitul anului.
Dragnea: Se impune o evaluare a membrilor Guvernului, care se poate termina cu sau fără o remaniere
Ştefan Pană
19 oct. 2015, 14:28, Politic

„Ar trebui în perioada următoare şi el (Victor Ponta – n.r.), şi noi să ne gândim dacă este nevoie, poate nu este nevoie, de ceva schimbări în structura Executivului. Poate ca membri ai Guvernului sau poate ca secretari de stat. O analiză serioasă trebuie făcută. (…) După o perioadă de funcţionare a acestui Guvern, a oricărui Guvern, este nevoie de această analiză, adică până la finalul anului, care se poate termina nu neapărat cu schimbări de miniştri”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a precizat că a avut discuţii pe această temă cu premierul atât duminică, la Congres, cât şi luni, la şedinţa BPN.

Liviu Dragnea a subliniat că această analiză cade în sarcina premierului, iar apoi acesta va conveni cu liderii PSD dacă se impun sau nu măsuri. „Dacă premierul va considera că are nevoie de o îmbunătăţire a activităţii într-un anumit domeniu sau nu, vom discuta şi dacă vom conveni acest lucru va avea tot sprijinul”, a precizat acesta.

Întrebat dacă premierul a fost de acord cu necesitatea acestei analize, Dragnea a precizat că a fost doar o discuţie, iar discuţiile „nu omoară pe nimeni”.

Liderul PSD a mai spus că inclusiv nemulţumirile mai vechi asupra activităţii unor miniştri vor fi luate în calcul în cadrul acestei analize, pentru că „fiecare element are greutatea lui”, însă a adăugat că „nu vrem să luăm gâtul nimănui”.