Dragnea va prezenta săptămâna aceasta un bilanţ al guvernării PSD: Nu ne e ruşine cu ce lăsăm
„Vrem să arătăm într-una din zilele următoare cam cum lasă România guvernarea PSD-UNPR-ALDE. Vorbim de o guvernare foarte bună. (…) Cred că trebuie să prezentăm publicului care este situaţia actuală, ce preia acest Guvern. Nu ne e ruşine cu ce lăsăm, suntem chiar foarte mândri”, a susţinut Dragnea.
Liderul PSD a spus că acest bilanţ este „util” şi pentru Guvernul pe care vrea să îl formeze Dacian Cioloş, pentru ca vă afla „de unde pleacă”, dar a atras atenţia şi asupra faptului că orice „derapaj” al noului Cabinet va fi semnalat de către social-democraţi.
Dragnea: Cioloş ne-a spus că joi se va concentra pe lista de miniştri, PSD nu face propuneri
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că premierul desemnat, Dacian Cioloş, le-a transmis social-democraţilor că joi se va concentra pe finalizarea listei de miniştri a Cabinetului său, urmând ca până la finalul săptămânii să aibă gata şi programul de guvernare.
„Mi-a spus la plecare că se va concentra mâine pe finalizarea listei Cabinetului şi într-o zi, două, să finalizeze şi programul de Guvernare”, a spus Dragnea, adăugând că, în urma discuţiilor, speră ca marţi seara să poată fi votat noul Cabinet şi, eventual, să depună şi jurământul în aceeaşi seară, dacă va primi votul de încredere al Parlamentului.
Liviu Dragnea a spus că, în discuţiile cu Dacian Cioloş, nu s-a ridicat şi problema numelor cu care va veni premierul desemnat şi nu a existat niciun fel de negociere asupra funcţiilor politice. „PSD nu a făcut şi nu va face nicio propunere în Cabinet sau de secretari de stat”, a spus liderul PSD.
Dragnea a afirmat însă că i-a sugerat lui Dacian Cioloş să nu schimbe structura Guvernului, având în vedere că acest lucru ar însemna o perioadă de „reorganizare” care ar putea dura foarte mult, iar acest lucru nu este indicat având în vedere că acest Cabinet ar urma să rămână în funcţie doar un an de zile.