„M-am dus după medic (n.r: internarea în clinică privată). Dacaă dr Catan spunea că vii la dispensarul din Teleorman, mergeam. Omul ăla a avut o intervenţie chirurgicală la Irina pe care puţini aveau curajul să o facă. Foarte complicată. (…) Am stat câteva zile la orizontală şi am vorbit cu doamna asistent, doctor, doamna care făcea curat. Sigur, salariile în privat sunt mai mici decât la stat cu 20-30%. Curăţenie exemplară, condiţii foare bune, nu am mai fost internat. Am vorbit cu doamna ministru, e foarte în regulă că am mărit salariile, programul de investiţii în sănătate este uriaş, s-au dotat spitale, de ce nu putem avea curăţenie şi condiţii bune? Este vorba despre management. Să meargă ziua noaptea şi să ia măsuri. Ţine de buna gospodărire şi de grija pe care o au cei din conducerile spitalelor”, a declarat Liviu Dragnea, la România Tv.
Acesta a mai spus că a vorbit cu ministrul despre modificarea legislaţiei, astfel încât românii care vor mai multe servicii în sistemul privat să poată achita în plus, pe lângă ceea ce asigură Casa de Asigurări de Sănătate.
„Spitalele private au o problemă, am întrebat şi eu, a spus te duci la un spital şi ai nevoie de o operaţie. Casa de Asigurări îţi suportă atât, la stat dacă e nevoie mai mult, acoperă statul, dacă te duci la privat, dacă spui Casa îmi asigură, de exemplu, 3.000 de lei, dar te costă atât, nu mai suportă Casa. <
Liderul PSD a fost internat recent din cauza unor probleme la spate.