La întâlnirea de luni seara a liderului PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, cu vicepreşedinţii partidului, pe tema alegerilor europarlamentare, senatorul Puiu Haşotti a avansat ideea prezenţei pe lista partidului a ambasadorului la Copenhaga, Toader Paleologu, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.
Această propunere nu a fost dezbătută, urmând ca toate numere luate în calcul să fie rediscutate după moţiunea de cenzură a PSD.
O decizie depinde şi de rezultatul discuţiilor de joi seara, dintre Tăriceanu şi fostul ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, care revine în ţară, ocazie cu care va lămuri situaţia prezenţei sale în fruntea listei liberalilor pentru PE.
Contactat de MEDIAFAX, Paleologu a spus că a avut o discuţie cu Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia participării la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, însă tema a fost legată de principiile unei campanii pentru Parlamentul European, nu de "implicarea personală".