Prima pagină » Politic » Dronă doborâtă de un F-18 spaniol după ce a intrat în spațiul aerian al României, în apropiere de Galați

Dronă doborâtă de un F-18 spaniol după ce a intrat în spațiul aerian al României, în apropiere de Galați

O dronă a pătruns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 de kilometri nord de Galați. Drona a fost doborâtă de un avion F-18 al Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflat în misiune de Poliție Aeriană la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”.
Dronă doborâtă de un F-18 spaniol după ce a intrat în spațiul aerian al României, în apropiere de Galați
imagine cu caracter ilustrativ

Potrivit MApN, sistemele de supraveghere au detectat ținta la ora 04.44. Aeronava F-18, aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu drona și a primit aprobarea de angajare.

La ora 05.01, drona a fost interceptată și doborâtă în condiții de siguranță. Un posibil punct de impact al resturilor a fost identificat între localitățile Băleni și Cudalbi, județul Galați, într-o zonă nepopulată, informează MApN.

Ministrul interimar Apărării, Radu Miruță, a precizat că două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate preventiv în aer, au primit aprobarea de angajare după detectarea țintei.

„În această noapte (n.r – duminică), o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spațiul aerian național și a fost doborâtă. La ora 04:44, ținta a fost descoperită intrând în spațiul aerian național, la 24 km nord de Galați, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare”, a transmis ministrul, duminică dimineața, pe Facebook.

Radu Miruță i-a felicitat pe piloții spanioli și pe militarii români de la centrul de comandă pentru misiune.

Alerta aeriană pentru județul Galați a încetat la ora 05.20.

„România își apără spațiul aerian, iar aliații noștri sunt alături de noi. Vigilență, reacție rapidă și solidaritate aliată, acestea sunt garanțiile concrete ale securității noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, a transmis ministrul Apărării.

MApN precizează că va reveni cu detalii pe măsură ce vor fi disponibile.

Recomandarea video